Consultaţiile medicale ar putea fi scurte, standard şi complexe, prevede un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii pus în dezbatere publică.
Consultaţia scurtă va avea o durată medie de 5 minute şi va consta în ascultarea de către medic a istoriei scurte a bolii pacientului şi într-o examinare clinică limitată.
Cu acest prilej se vor face managementul "limitat" al bolii – prescriere de medicaţie, concediu medical, urmărire indicaţii – şi o înregistrare a informaţiei clinice în dosarul pacientului, consultaţia putând fi dată la cabinet sau domiciliu.
Consultaţia standard va cuprinde anamneza detaliată, examinarea clinică specifică specialităţii, stabilirea planului de investigaţii cu interpretare, stabilirea planului de management al bolii inclusiv acte de suport – prescripţie, concediu medical, scrisoare medicală, înregistrarea detaliilor clinice în dosarul pacientului, durata medie fiind 20 de minute.
Consultaţia lungă sau complexă va avea o durată medie de 40 de minute şi va cuprinde anamneza detaliată, examinarea clinică specifică specialităţii, stabilirea planului de investigaţii şi interpretare, stabilirea şi implementarea planului de management al bolii care va fi transmis şi medicului de familie, acordarea îngrijirii preventive şi consiliere specifică specialităţii, înregistrarea datelor clinice.