Portugalia preia de la Germania preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni. Acest lucru se întâmplă de astăzi, 1 ianuarie 2021. Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „trio-uri”, pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Germania (iul.-dec. 2020), Portugalia (ian.-iun. 2021) şi Slovenia (iul.-dec. 2021), conform site-urilor https://eur-lex.europa.eu/ şi https://www.eu2020.de/.
Ministrul de stat şi de externe portughez, Augusto Santos Silva, a prezentat identitatea vizuală şi logo-ul preşedinţiei Portugaliei la Consiliul UE. Logo-ul este inspirat de steagul Uniunii Europene şi culorile sale, albastru şi galben. Folosind elemente asociate cu istoria şi geografia Portugaliei, precum şi cu deschiderea acestei ţări, logo-ul are forma unui soare şi o cârmă care ghidează UE spre un viitor inovativ, sustenabil, pozitiv şi uman, în acord cu valorile fondatorilor săi, scrie site-ul preşedinţiei, https://www.2021portugal.eu/.
Preşedinţia portugheză se va desfăşura sub motto-ul „Timpul de livrare: o recuperare corectă, ecologică şi digitală”.
Ce priorități are Portugalia
Portugalia va pune în centrul preşedinţiei sale modelul social european, dând totodată un imbold agendei sociale în cadrul unui summit care va avea loc în oraşul Porto în luna mai 2021. În cadrul summitului se va discuta despre stadiul implementării pilonului european al drepturilor sociale, lansat în 2017. Astfel, preşedinţia va urmări consolidarea rezistenţei Europei şi a încrederii oamenilor în modelul social european prin promovarea unei Uniuni bazate pe valorile comune ale solidarităţii, convergenţei şi coeziunii, conform site-ului preşedinţiei portugheze, notează site-ul https://www.2021portugal.eu.
Portugalia se va concentra pe cinci mari domenii tematice, începând cu 1 ianuarie 2021: Europa rezilientă, Europa socială, Europa verde, Europa digitală, Europa globală. Agenda socială va fi în fruntea priorităţilor, ca pilon principal al răspunsului european la COVID-19.
Alte teme aflate în atenţia preşedinţiei portugheze sunt egalitatea de gen, lupta împotriva discriminării, sărăcia şi excluziunea socială, protecţia grupurilor vulnerabile, cooperarea consolidată în domeniul sănătăţii, distribuirea vaccinurilor, relaţia UE cu Regatul Unit post-Brexit, relaţia cu Africa, potrivit euractiv.com, citat de Agerpres.
FOTO: INQUAM/Octav Ganea