Ministerul Educației a transmis un comunicat în privința schimbărilor ce vor avea loc în unitățile de învățământ în contextul epidemiei de coronavirus. Conform ordinului comun al ministerului Sănătății și Educației, se intră în carantină imediat în acest caz.
Conform Ordinul comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății nr. 3459/280/06.03.2021 se modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor de învăţământ, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Ministerul Educației.
Astfel, conform comunicatului citat, scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepția depășirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.
Ce se întâmplă dacă incidența este între 3 și 6
În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru:
– toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,
– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;
Învățământ exclusiv online pentru localitățile aflate în carantină
La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.
Este permisă organizarea cu prezența fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:
– simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;
– evaluărilor naționale;
– orelor remediale pentru toate clasele.
Când este obligatorie masca de protecție
Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior.
Nu în ultimul rând, la orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.
De asemenea, masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.
Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu