Schimbare istorică în America. Noul preşedinte, Joe Biden, tocmai a recunoscut totul. Este vorba despre un genocid care a şocat toată omenirea. Scandalul este imens acum. Reacţiile vin pe bandă rulantă.
Declaraţie absolut incredibilă făcută de către liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Preşedintele SUA a recunoscut sâmbătă oficial genocidul armean, devenind primul preşedinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacraţi de Imperiul Otoman în 1915, relatează AFP.
Declaraţii istorice ale unui preşedinte american
Joe Biden este primul preşedinte american care a făcut asemenea declaraţii despre ceea ce s-a întâmplat în 1915. „Americanii îi onorează pe toţi armenii care au fist ucişi în genocidul care a început pe 24 aprilie, în urmă cu 106 ani”, a spus preşedintele american, potrivit unui comunicat publicat de Casa Albă.
”Afirmăm istoria. Nu facem acest lucru pentru a copleşi pe nimeni, ci pentru a ne asigura că ceea ce s-a întâmplat nu se va mai repeta niciodată”, a adăugat el.
Erdogan s-a enervat după declaraţiile lui Biden
Reacția Turciei nu a întârziat să apară. Imediat după difuzarea comunicatului de presă al Casei Albe, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat politizarea de către terţi a dezbaterii din jurul acestei perioade a istoriei.
Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Turcia respinge complet decizia SUA, despre care afirmă că se bazează „doar pe populism”.
„Cuvintele nu pot schimba sau rescrie istoria. Nu avem nimic de învățat de la nimeni despre trecutul nostru. Oportunismul politic constituie cea mai mare trădare a păcii și justiției”, a scris Cavusoglu pe Twitter.
Genocidul armean este recunoscut de aproximativ treizeci de ţări şi de comunitatea istoricilor. Se estimează că între 1,2 milioane şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de către trupe ale Imperiului Otoman, aliate cu Germania şi Austro-Ungaria.
Turcia refuză însă utilizarea termenului de „genocid”, respinge acuzaţia că ar fi existat o încercare de exterminare şi vorbeşte despre masacre reciproce pe fondul războiului civil şi al foametei care au făcut sute de mii de morţi în ambele tabere.
Congresul SUA a recunoscut genocidul armean în decembrie 2019 printr-un vot simbolic, un text susţinut de senatorii ambelor părţi, dar care a fost blocat de mai multe ori de către susţinătorii republicani ai fostului preşedinte Donald Trump, conform Agerpres.