Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii, a sesizat nelămurirea oamenilor vârstnici cu privire la talonul mov în format electronic și a explicat ce trebuie să facă un pensionar pentru a primi actul respectiv în format digital.
Marți, 18 ianuarie, Violeta Alexandru a scris pe rețelele de socializare un mesaj în care a explicat cum se poate accesa talonul mov în format electronic. Aceasta le-a spus oamenilor de acasă că deja s-a publicat modelul cererii pe care trebuie să o depună fiecare pensionar interesat.
„În curând, vom ajunge la final cu talonul mov primit, la cerere, în format electronic. Faptul că primesc multe mesaje în legătură cu momentul efectiv în care (după legea pe care am inițiat-o și care a fost votată în Parlament la finalul anului trecut) pensionarii pot primi talonul de pensie (cel mov, pentru pensiile primite pe card) în format electronic, îmi arată că tema asupra căreia m-am aplecat era necesară românilor.
Urmăresc (mai au termen până la jumătatea lunii februarie) Casa Națională de Pensii Publice să văd că se operaționalizează sistemul informatic necesar pentru ca această inițiativă să se concretizeze. Înțeleg că se lucrează.
Între timp, s-a publicat modelul cererii pe care trebuie să o depună fiecare pensionar interesat să primească talonul mov în format electronic. Pe cei care doresc, îi rog să acceseze: https://www.cnpp.ro/-/precizari-referitoare-la-transmiterea-electronica-a-documentului-de-informare”, a scris aceasta.
Cum se poate completa o cerere pentru primirea talonului mov electronic?
Violeta Alexandru a explicat că oamenii trebuie să depună cererea personal la casa teritorială de pensii sau prin email, dar cu semnătură electronică.
„Ca să vă fie mai ușor, spun aici care sunt pașii: Trebuie să aveți cont în Portalul CNPP. Pentru a crea cont, se completează online o cerere, se semnează și în urma depunerii acesteia la CNPP (absurd proces dar aceasta este o altă luptă!), se primesc datele de acces în Portal.
Detalii aici: https://www.cnpp.ro/solicitare-acces-online. Cererea trebuie depusă personal la casa teritorială de pensii sau prin email dar, atenție, cu semnătură electronică.
După crearea contului, cererea pentru talonul mov se completează și se transmite prin Portal, în secțiunea „Depunere cereri și documente” din cadrul domeniului „Comunicare cu publicul”.
În cerere se va opta pentru transmiterea talonului prin e-mail (adresa trebuie să fie cea declarată la deschiderea contului în Portalul CNPP) sau în contul din Portalul CNPP. Revin cu informații când platforma este funcțională. Ajungem noi la capăt și aici”, a scris fostul ministru al Muncii pe Facebook.