La scurt timp după decizia deputaților din Comisia de învăţământ, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a reacționat și a transmis că este vorba despre „un act firesc”.
Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc
„Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc, împlinit în perfectă concordanță cu statutul unei discipline care face parte din trunchiul comun al programei școlare, un act care, simultan, responsabilizează și mai mult cultele religioase.
Acestea trebuie să propună și să susțină constant o tematică demnă de statutul cultural al acestei materii studiate în școală, rolul acesteia din urmă fiind transmiterea cunoașterii formatoare atât intelectual, cât și moral”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR.
Examenul naţional de Bacalaureat constă în susţinerea mai multor probe
Amendamentul adoptat de deputații din Comisia de învăţământ arată că examenul naţional de Bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmează:
- pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise (o probă obligatorie la istorie şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist).
A doua probă poate fi la alegere între Geografie şi ştiinţe socio-umane (n.red. Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie).
- pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică două probe scrise (o probă obligatorie, la limba şi literatura unei limbi de circulaţie internaţională şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist).
A doua probă poate fi la alegere între Istorie, Geografie sau ştiinţe socio-umane (n.red. Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie).
Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă
De asemenea, înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinţilor/reprezentantului legal, pentru elevul minor.
Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.
Un alt amendament arată că disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat, conform prevederilor prezentei legi, şi avizat de cultele religioase recunoscute oficial de stat, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei