Ioana Taisia, poreclită „Yoyo”, s-a alăturat echipei PRO TV
Vorbește Lumea și La Măruță s-au întors din vacanță cu noi sezoane pline de distracție și invitați speciali. Zilnic, telespectatorii au parte de multe surprize, momente senzaționale și informații utile.
Voia bună este completată de Yoyo, tânăra care s-a alăturat recent echipei PRO TV. Cunoscuta creatoare de conținut le arată oamenilor prezenți pe rețelele sociale ce se întâmplă, de fapt, pe platourile de filmare, dar și în spatele camerelor pe durata celor două emisiuni.
Recent întoarsă din Pennsylvania, SUA, unde a absolvit Facultatea de Comunicare și Filosofie în cadrul Universității Villanova, Yoyo se bucură de oportunitatea de a activa în mediul online prin intermediul unei televiziuni.
„Ador, ador această experiență. Am doar câteva zile în echipa PRO TV și deja pot spune că mă simt ca într-o familie.
Am găsit un mediu cald, primitor, cu multe emoții, diversitate prin invitați și agitație prin prisma emisiunilor transmise live. Știu că am ce învăța și sunt recunoscătoare pentru această șansă”, a zis ea, potrivit unui comunicat de presă emis de PRO TV.
Pe numele real Ioana Taisia, Yoyo are o comunitate fidelă pe platformele sociale Instagram și TikTok, unde zilnic abordează subiecte de interes, precum modă, frumusețe, călătorii, educație și, mai nou, televiziune.
Ioana Taisia este fiica celebrului jurnalist Robert Turcescu
Ioana Taisia este fiica lui Robert Turcescu, din căsnicia sa cu Corina Ilie. Ioana Taisia are 21 de ani. Din copilărie, a fost pasionată de modă. În prezent, își ajută mama vitregă cu magazinul online pe care îl are.
Oana Nuțu, actuala soție a tatălui ei, este designer vestimentar și a fost ajutată pentru afacerea pe care o deține. Fiica lui Robert Turcescu a pozat corsetele spectaculoase pe care Oana Nuțu le creează.
„Dacă aș spune că a fost ușor, aș minți. N-a fost ușor deloc, ba din contră, a fost mult mai greu decât mi-am imaginat vreodată. M-am simțit singură, extenuată, confuză și, deseori, mi-a fost dor de casă, dar a meritat.
Am învățat, am crescut, am cunoscut profesori și oameni care mi-au schimbat viața și modul în care privesc lumea din jurul meu.
Nu zic asta des, dar sunt mândră de mine. Sunt mândră că am putut să reprezint România aici, pentru că meritam să știe tot restul lumii că oricât de greu ne e, nu renunțăm niciodată.
Dacă e ceva ce pot să vă spun după acești 4 ani este să nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu puteți să faceți ce v-ați propus. If I could do it, so can you :)”, a transmis ea pe rețelele sociale.