Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, deţinătoarea titlului, a fost învinsă de elveţianca Belinda Bencic (12 WTA) cu 7-5, 6-4, luni, la New York, în optimile turneului US Open şi va pierde poziţia de lider al clasamentului WTA.
”Provocarea nu putea fi mai mare, deoarece ea trebuia să îşi păstreze titlul (pentru a rămâne lider WTA – n.red.), astfel că sunt foarte bucuroasă”, a declarat Bencic, care va juca în sferturi cu croata Donna Vekic (23 WTA).
Naomi Osaka va fi înlocuită în fruntea ierarhiei WTA de australianca Ashleigh Barty, campioana de la Roland Garros şi actualul număr doi mondial, învinsă şi ea în optimi la Flushing Meadows, ultimul turneu de Mare Şlem al anului. În ciuda acestui fapt, ca ocupantă a locului 2, australianca îi ia locul lui Naomi Osaka. Barty a mai fost lider mondial timp de șapte săptămâni, începând cu 24 iunie 2019, dar a fost detronată chiar de Osaka.
Osaka, 21 de ani, a câştigat titlul la US Open anul trecut, după o finală cu americanca Serena Williams, iar apoi în ianuarie a obţinut trofeul şi la Australian Open. Ea va cădea pe locul trei în clasamentul WTA.
Amintim că Simona Halep a fost eliminată în turul doi de la US Open de Taylor Townsend (116 WTA). Pentru sportiva noastră este deja al treilea an la rând când nu reuşeşte să treacă de turul 2 de la US Open. Românca se află pe poziţia a patra în clasamentul WTA.