Robert Bosch, parte a concernului german Bosch, unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie şi servicii, anunţă o schimbare la vârful companiei din România și Bulgaria.
La începutul acestui an, Mihai Boldijar (53 de ani) a fost numit noul director general al firmei Robert Bosch şi reprezentantul concernului german în România şi Bulgaria. Brigitte Eble, care a ocupat această funcţie până la acea dată, a ieşit la pensie.
„Următorii ani vor continua să fie foarte importanţi pentru compania noastră, deoarece ne vom consolida poziţia în regiune, România devenind o locaţie din ce în ce mai importantă şi puternică pentru grupul Bosch. Anul trecut, fabrica de la Blaj a fost extinsă cu încă o unitate de producţie, iar la Cluj a fost deschis primul centru de cercetare şi dezvoltare. Inaugurarea oficială a noii fabrici de la Cluj va avea loc la începutul lunii mai”, a afirmat Mihai Boldijar, noul director general al Robert Bosch.
Mihai Boldijar s-a alăturat companiei Bosch în anul 1995, unde a deținut mai multe poziţii, ultima fiind cea de director regional al diviziei Automotive Aftermarket pentru regiunea ASEAN. Astfel, în perioada 2009-2013, a condus operațiunile generale și dezvoltarea strategică a diviziei Automotive Aftermarket în Asia de Sud-Est. De asemenea, a coordonat în calitate de director şi operaţiunile diviziei din Vietnam. Responsabilitățile sale principale au inclus creșterea vânzărilor și a cotelor de piață prin implementarea strategiei regionale de dezvoltare bazată pe un portofoliu de produse orientat către piață și pe strategia de sourcing, creșterea şi consolidarea rețelei de distribuție în zona asiatică, precum și dezvoltarea unei reţele regionale de service-uri auto sub marca Bosch Service. Prin strategia aplicată, regiunea Asia de Sud-Est a atins o creştere continuă şi consistentă a cifrei de afaceri, dublă faţă de evoluţia pieţei de profil.
Până în 2009, Mihai Boldijar a deținut poziția de director regional al diviziei Automotive Aftermarket în Europa de Sud-Est, din cadrul Robert Bosch SRL. În timpul mandatului său la Robert Bosch SRL, Mihai Boldijar s-a concentrat pe extinderea rețelei de distribuție și creșterea cotei de piață, punând accent pe cooperarea cu clienții strategici și obținerea unei poziții de lider pe piața de automotive aftermarket din regiune.
Mihai Boldijar este absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini, iar înainte de a se alătura grupului Bosch, a activat în producţie şi inginerie tehnologică.
Grupul Bosch este reprezentat în România în patru oraşe: Bucureşti, Blaj, Cluj şi Timişoara. La începutul anului 2014, numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România era de circa 2.000 de persoane. Extinderea activităţilor locale de producţie şi dezvoltare va contribui la creşterea acestui număr până la finalul anului 2014.