WhatsApp a decis să facă o modificare majoră care va îi va afecta pe toți cei care folosesc această aplicație pe telefoanele lor mobile. Compania care deţine WhatsApp, are aproximativ 1,5 miliarde de utilizatori în acest moment.
WhatsApp, unul dintre serviciile de mesagerie ale platformei de socializare online Facebook, limitează, începând de luni, transferul unui mesaj la maximum cinci destinatari, pentru a combate „dezinformarea şi zvonurile”, potrivit Reuters, citat de Mediafax. Până la aplicarea noii modificări, un mesaj putea fi transferat unui număr de maximum 20 de destinatari. „Impunem o limită de cinci mesaje, la nivel global, începând de astăzi”, a declarat Victoria Grand, vicepreşedinte pe comunicare al companiei, într-un eveniment organizat la Jakarta, Indonezia. Utilizatorii de telefoane cu sisteme Android vor fi primii notificaţi, fiind urmaţi de cei care deţin dispozitive Apple.
WhatsApp a decis, în august 2018, să impună o limită de 20 de destinatari (persoane şi grupuri) pentru transferul mesajelor. Limita de cinci destinatari se extinde la nivel mondial după ce decizia a fost impusă iniţial doar în India, în iulie 2018, după propagarea unor zvonuri care au avut ca rezultat mai multe crime.
Compania care deţine WhatsApp, ce are aproximativ 1,5 miliarde de utilizatori, încearcă să găsească soluţii pentru a împiedica utilizarea platformei cu scopul de a dezinforma, după ce aceasta a fost folosită pentru a răspândi ştiri fase, fotografii modificate, înregistrări video fără context şi farse audio. Platforma online nu este dotată cu un sistem de monitorizare a acestor incidente.