În ceea ce priveșe noile autobuze care vor circula pe străzile din București, Gabriela Firea a declarat că Mercedes Benz a depus ofertă pentru furnizarea celor 130 de autobuze hibrid promise.
„Chiar azi s-a depus o ofertă – spun eu, semnificativă – din partea companiei Mercedes Benz pentru cele 130 de autobuze hibrid. Această ofertă, fireşte, va fi analizată şi într-o perioadă foarte scurtă de timp – legală, bineînţeles – se va anunţa dacă ea corespunde criteriilor de licitare. S-au interesat zece mari companii de această licitaţie, dar a depus ofertă doar Mercedes Benz pentru autobuzele hibrid”, a precizat primarul general, pentru Antena 3.
Despre transferul Centurii Capitalei la Primărie. Firea a afirmat că ar fi „dificil şi contraproductiv”.
„Dacă acum trei ani nu s-a transferat către Primăria Capitalei, şi am vorbit în toate apariţiile publice şi mi-aş fi dori să fi fost transferat acum trei ani la Primăria Capitalei, acum, în ultimul an din primul mandat, ar fi dificil şi contraproductiv să mai facem acest transfer. Ministerul Transporturilor are deja câteva contracte, pe care le-a încheiat în urma unor licitaţii, iar acestea trebuie să fie verificate punctual şi zilnic”, a spus ea.
Într-un final Gabriela Firea a lămurit și zvonurile despre banii pe care i-a primit Primăria Capitalei odată cu împărțirea bugetului de către Guvern. Doamna primar a recunoscut chiar că i-a atras atenția lui Liviu Dragnea că bugetul este unul foarte mic.
„Ce se vorbeşte în presă cu acel miliard de euro nu este adevărat. Noi anul trecut am primit de la Ministerul de Finanţe 600 de milioane. Deci, aproape o jumătate din cât se vehiculează. (…) Şi am înţeles că există deschidere – ca şi pentru restul ţării, fireşte – şi Capitala să intre în aceste proiecte guvernamentale, atât în Fondul de investiţii şi dezvoltare, cu măcar două proiecte (…), de asemenea, să se accelereze lucrările în ceea ce priveşte Centura ocolitoare a Capitalei, lucrările la metrou, precum şi alte proiecte de investiţii”, a afirmat ea.