PMP va cere ca în viitorul Cabinet să existe un minister pentru relaţia cu Republica Moldova. Solicitarea a fost făcută de către Eugen Tomac, în contextul în care Maia Sandu este primul şef de stat al acestei ţări care este şi cetăţean al României.
„Câteva chestiuni pe care trebuie să le cunoaștem despre Președintele ales al R. Moldova, doamna Maia Sandu
Majoritatea românilor de peste Prut și-a ales pentru prima dată o femeie președinte.
Maia Sandu este un politician pro-occidental convins. Este afiliată politic la PPE și este puternic susținută de liderii PPE. Are o imagine foarte bună la Bruxelles și în mod sigur va fi cel mai susținut lider politic din spațiul ex-sovietic.
Este primul șef de stat al R. Moldova care este și cetățean al României, fapt pe care nu l-a ascuns și asta trebuie să ne bucure, dar în același timp să responsabilizeze toți factorii de decizie și să acorde o atenție specială pentru relația cu R. Moldova.
Este momentul să construim punți solide și să reașezăm relația unică dintre cele două state pe proiecte comune pentru că Uniunea Europeană pentru care au votat majoritatea cetățenilor din R. Moldova este de fapt dorința de a avea cel puțin nivelul nostru de viață.
Oamenii vor fonduri europene, subvenții în agricultură, drumuri bune, școli și grădinițe moderne, pensii mai mari, locuri de muncă mai bine plătite. Într-un cuvânt își doresc aceleași lucruri pe care și le dorește orice român.
E momentul cel mai potrivit să reîncepem să construim un viitor comun prin fapte, pentru că idealurile mari se clădesc cu pași mici, dar esențiali pentru ca națiunea română să-și recapete demnitate.
Autostrada Unirii trebuie construită până la Chișinău. Așa legăm toată Moldova de Uniunea Europeană. Așa aducem prosperitatea și o viața mai bună în cât mai multe case de pe ambele maluri ale Prutului.
De aceea, PMP va propune în viitorul cabinet crearea unui minister pentru Relația cu R. Moldova.”, a scris liderul PMP pe pagina sa de Facebook.