„PNL are în acest moment două opţiuni, prima opţiune, Marcel Boloş şi a doua opţiune, Cristian Buşoi. (..) Noi avem două personalităţi care pot ocupa oricând acest minister important”, a explicat Gheorghe Falcă la Talk News de la Profit TV.
Ioan Marcel Boloș este ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, iar Cristian Bușoi este deputat în Parlamentul European, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European.
Reamintim că sâmbătă, 2 aprilie, Dan Vîlceanu spunea că vrea să plece de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, după ce vineri afirma că își dă demisia din funcția de secretar general al PNL.
Ministrul Vîlceanu vrea o discuție oficială cu prim-ministrul
Dan Vîlceanu a spus că a pornit la drum cu o echipă politică care se baza pe încredere, dar în momentul acesta „nu mai putem vorbi de acest gen de încredere”. El a adăugat că nu a fost sunat până acum de premierul Nicolae Ciucă, care, de altfel, nici nu avea de ce să îl caute, în condițiile în care discuțiile erau politice.
Reamintim că vineri, 1 aprilie, secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, anunța că este dezamăgit de modul în care „circulă mesaje” în PNL și că nu vrea să participe la „acest bâlci” își va da demisia.
„Oricum, vreau să vă spun următorul lucru și mi se pare foarte important pentru situația mea, situația în care mă aflu acum. Având în vedere că colegi din BEX au primit un mesaj să vină într-o ședință, după aceea au primit un alt mesaj de la Secretariatul General că e mâine (sâmbătă – n.r.) ședință de BEX, vreau să vă spun că cel puțin în ceea ce mă privește pe mine, eu nu vreau să particip la un asemenea bâlci și la ședința de mâine eu îmi voi anunța demisia din funcția de secretar general, urmând ca colegii care vor să facă lucrurile așa, să le facă așa cum doresc dar nu sub supravegherea mea”, a declarat Dan Vîlceanu.
Ce se petrece acum în PNL?
De asemenea, sâmbătă, 2 aprilie, Florin Cîţu a anunțat că a demisionat de la conducerea Partidului Național Liberal (PNL), după ce liderii a 39 de organizații județele PNL au decis, vineri, convocarea Consiliului Național în ședință extraordinară, pe agenda căreia se va afla convocarea și organizarea Congresului Extraordinar.
Gheorghe Flutur va fi noul președintele al PNL. El va ocupa funcția de președinte interimar al partidului politic până la Congresul din 10 aprilie.
Surse anonime au spus că acesta a fost ales spre nominalizare, ținându-se cont că este prim-vicepreședintele cu cea mai mare vechime.
Congresul PNL va fi organizat duminica viitoare pentru alegerea unui nou președinte, cel mai probabil actualul premier Nicolae Ciucă.