Decizia momentului pe scena politică. Într-un comunicat transmis, liberalii anunță ultima hotărâre referitoare la două Ministere importante. Mai exact, PNL anunță că în cursul zilei de joi, s-a decis în unanimitate ca Marcel Boloș să fie propunerea liberalilor pentru funcția de ministru al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
În același timp, conform surselor citate, deputatul Sebastian Burduja a fost propus la rândul său pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării.
„Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a decis azi nominalizarea, în unanimitate, a lui Marcel Boloș pentru funcția de ministru al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și a deputatului PNL, Sebastian Burduja, pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării”, arată un comunicat de presă al PNL.
Trebuie menționat faptul că, la momentul actual, Marcel Boloș deține și portofoliul la Ministerul Cercetării. De cealaltă parte, Sebastian Burduja, cel propus de liberali pentru Ministerul Investițiilor este la momentul actual consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă.
Totodată, Sebastian Burduja este licențiat al Universității Stanford și absolvent al unui dublu-masterat la Harvard.
În cazul în care propunerea liberalilor se va concretiza, nu ar fi pentru prima oară când Marcel Boloș ajunge în acestă funcție. În perioada noiembrie 2019 – decembrie 2020, liberalul a mai deținut funcția de ministru al Fondurilor Europene.
Pe de altă parte, la momentul actual, el a fost numit interimar al actualului portofoliu care gestionează PNRR și fondurile europene, după ce Dan Vîlceanu, un apropiat al fostului lider PNL, Florin Cîțu, și-a dat demisia din funcția, odată cu înlocuirea lui Cîțu din funcția de conducere a partidului.
Când va avea loc Consiliul Național al PNL
În cadrul ședinței care a avut loc joi, liberalii au mai decis, pe lângă propunerile menționate anterior și ca Liga Aleșilor Locali PNL să aibă loc pe 26 mai, iar Consiliul Național, pe data de 27 mai.
În același timp, membrii Biroului Executiv au fost informați că PNL va desemna o delegație care va participa la Congresul Partidului Popular European(PPE) ce se va desfășura în perioada 31 mai – 1 iunie în Rotterdam.
Tot în cadrul ședinței, BEx al PNL a luat la cunoștință organizarea a două evenimente majore cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, la vila Florica din județul Argeș, precum și la sediul central al PNL din Aleea Modrogan, nr.1, se mai arată în comunicatul transmis.