Schimbare majoră în mediul de business. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunțat vineri că, în urma unor discuții cu renumiți profesori de drept, practicieni și reprezentanți ai Ministerului Justiției și ai Institutului Român de Drept Comercial, se va lua inițiativa modificării legilor comerciale.
Va fi o modificare de substanță, în condițiile în care se vrea redefinirea tuturor noţiunilor de bază, a scris Dragu pe Facebook.
Schimbare majoră în mediul de business. Inițiativă pentru modificarea cadrului legislativ
”De mulți ani, mediul de afaceri cere actualizarea legislației comerciale, ceea ce ar permite creșterea competitivității firmelor, diminuarea poverii administrative și creșterea activității economice.
Am discutat azi, alături de Silvia Dinică și Simona Spătaru, colegele din comisiile de specialitate, și secretarul general al Senatului, Ciprian Bucur, cu renumiți profesori de drept, practicieni și reprezentanți ai Ministerului Justiției și ai Institutului Român de Drept Comercial despre toate acestea.
Avem nevoie de redefinirea tuturor noțiunilor de bază din legislația comercială. Ne confruntăm cu termene lungi și litigii comerciale nerezolvate în instanțe tocmai din cauza incoerenței legilor.”, a scris Anca Dragu pe Facebook.
Stimularea activității economice
”Avem nevoie de un cadru legislativ predictibil și actualizat realității pieței, care să stimuleze activitatea economică.
Dacă mediul de afaceri poate fi ajutat să crească de o legislație coerentă, atunci va genera un efect economic pozitiv în toate aspectele societății.
Ministerul Justiției, tehnicieni și practicieni de drept se alătură inițiativei noastre de a identifica punctele nevralgice, a le corecta și de a actualiza legile comerciale.”, susține președintele Senatului.
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate de lege ca fapte de comerţ, precum şi raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.
Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului si, implicit a dezvoltării societăţii omeneşti.