Potrivit unui comunicat al UNNPR remis luni AGERPRES, începând cu 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Legea 77/2012 pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale 36/1995, care a marcat însemnate schimbări în activitatea notarială. În scurt timp va intra în vigoare şi regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii 36/1995, republicată.
‘O modificare notabilă o constituie prevederea potrivit căreia actul autentic va fi întocmit într-un singur exemplar original, care se va păstra în arhiva notarului public. Prin urmare numai acesta şi anexele sale urmează să fie semnate de părţi şi, după caz, de alte persoane prevăzute de lege. În schimb, părţile vor primi câte un duplicat de pe actul original, fără plata unor taxe suplimentare; duplicatul va purta numai semnătura notarului şi sigiliul biroului notarial şi va avea aceeaşi forţă probantă şi, după caz, executorie ca şi originalul actului’, a precizat UNNPR.
‘Prin încheierea actelor notariale într-un singur exemplar original în primul rând se va reduce şi poate chiar se va elimina posibilitatea falsificării înscrisurilor notariale ce poartă semnăturile părţilor. Pentru îndeplinirea obligaţiei de comunicare a actelor autentice notariale către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, poliţie, oficiile de stare civilă, direcţiile de taxe şi impozite etc. se vor folosi tot duplicate. După cum s-a arătat, toate duplicatele eliberate în ziua autentificării actului sunt scutite de plata oricărui onorariu suplimentar’, a explicat Uniunea Notarilor.
UNNPR a adăugat că această procedură a încheierii actului notarial autentic într-un singur exemplar se întâlneşte în majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene, în ţări cu veche tradiţie în domeniul notarial cum sunt Franţa, Belgia, Italia, Germania.
În actualul context legislativ, copiile legalizate din arhivă vor semăna, ca formă, cu duplicatul actului autentic existent în arhiva notarului public; după formula de duplicat se va aplica încheierea de legalizare a copiei. Orice notar poate întocmi copii legalizate de pe duplicatele emise de orice alt notar.
Ulterior datei la care s-a autentificat actul, eliberarea unui duplicat va putea fi făcută numai de notarul public care deţine arhiva în care se află exemplarul original.