Schimbare pentru clienții DIGI România. Au fost anunțate schimbări în grila Digi Online! Platforma de posturi tv va include în listă toate canalele care sunt în grila „must carry”.
Digi România introduce toate posturile din grila „must carry” și pe Digi Online
Digi Romania a comunicat Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) că într-un viitor foarte apropiat, toate posturile TV din lista „must carry” vor fi disponibile și pe platforma Digi Online.
Lista „must carry” este definită în mod specific în Legea Audiovizualului din România. Potrivit Art. 82 din această lege, distribuitorii de cablu sunt obligați să includă în oferta lor programele de televiziuni publice și private aflate sub jurisdicția României, libere la retransmisie și fără condiționări tehnice sau financiare.
În prezent, lista „must carry” include 55 de televiziuni comerciale, împreună cu posturile televiziunii publice TVR și TV5. Digi Online oferă în prezent 109 canale TV, dintre care doar 26 sunt incluse în lista „must carry”. În curând, Digi va adăuga alte 29 de canale TV în grila sa (printre care National TV, N24 Plus, Metropola TV, Inedit TV, Moldova TV, Euronews Romania, Bollywood TV, Credo TV, Alfa&Omega TV, Speranta TV, Atomic TV, Party Mix, Emi TV HD, TV-AS, Traditional TV HD, Orizont TV, Nasul TV, Apollonia TV, Sens TV, 24 Mix Teleshop, Shop On TV, Disco Mix, Exploris TV, Canal 33 HD, TeleMoldova Plus, Atomic Academy, Zoom TV, Melos TV și LinkPress), precum și canalele televiziunii publice TVR 3, TVR Cultural, TVR Sport, TVR Folclor și TVR Info.
Odată ce Digi Online va integra toate aceste posturi TV din lista „must carry”, va deveni singura platformă de streaming TV din România care respectă această listă în totalitate.
De asemenea, Digi România va introduce în curând TVR Sport în grila sa de televiziune digitală prin satelit (DTH).
După 18 ani, Orange Sport dispare de pe micile ecrane
După 18 ani, Orange Sport a dispărut definitiv. Nu mai apare pe micile ecrane începând din 1 iulie 2024.
30 iunie 2024, a fost ultima zi în care canalele TV „Orange TV” au emis. Chiar dacă pe unii telespectatori îi ia prin surprindere această veste, închiderea postului TV a fost anunțată încă din martie 2024.
În cadrul unei strategii de simplificare a serviciilor TV, Orange Sport s-a închis înainte de noul sezon competițional 2024-2025.
Orange Sport a fost lansat în anul 2006, inițial ca „Boom Sport”. Patru ani mai târziu, a devenit „Dolce Sport”. În anul 2017, însă, în urma preluării de către Telekom, postul TV și-a schimbat culoarea și numele în „Telekom Sport”. În urmă cu doi ani, s-a transformat în „Orange Sport”.