Tarife mai mici la școlile de șoferi din România. Zero lei datoraţi drept TVA
Ministerul Finanțelor pregătește modificări fiscale care ar putea reduce semnificativ costurile pentru obținerea permisului auto, în contextul în care școlile de șoferi ar putea beneficia de scutirea de TVA.
Această măsură face parte dintr-un proiect care vizează extinderea scutirii de TVA, un beneficiu deja aplicat altor tipuri de servicii de formare profesională a adulților.
Conform surselor, Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ca școlile de șoferi, ca prestatori autorizați de servicii de formare profesională a adulților, să beneficieze de aceleași facilități fiscale.
Instituțiile vor fi scutite de la plata TVA
Astfel, dacă propunerea se va aplica, aceste instituții ar fi scutite de plata TVA, însă fără dreptul de a deduce această taxă din achizițiile lor, un regim similar altor forme de formare profesională pentru adulți.
Această modificare va fi introdusă printr-o actualizare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, mai exact în ceea ce privește regimul fiscal al TVA-ului pentru serviciile de formare profesională.
Dacă această scutire se va implementa, costurile pentru cursurile de conducere, și implicit pentru obținerea permisului auto, ar putea scădea considerabil, făcând acest serviciu mai accesibil pentru cetățeni.
Cu tot cu TVA, școlile de șoferi din România sunt mai ieftine decât cele din Occident
Momentan, școlile de șoferi nu sunt excluse de la TVA, însă și așa ele sunt mult mai ieftine decât cele occidentale.
Din acest motiv, mulți români se întorc acasă pentru a da de permisul auto.
În timp ce o ședință de conducere în țară costă aproximativ 20 de euro pentru o oră și jumătate, în Italia, o sesiune de doar 40 de minute poate ajunge la 30 de euro. Diferența de preț considerabilă face ca mulți cetățeni români să decidă să își facă permisul auto în România, chiar și atunci când trăiesc în alte țări.
Monica Baias, o asistentă medicală din Germania, a ales să devină șoferiță la 66 de ani și a venit în România pentru a urma cursurile de șofat.
„Am vrut să fac aici, să aduc banii în țară, poate că ies puțin mai ieftin”, a declarat ea, subliniind economiile semnificative pe care le poate face.
Decizia de a veni în România pentru școala de șoferi a fost și o alegere financiară în contextul diferențelor mari de preț între țările europene.
Un alt exemplu este George Rus, un șofer de curierat din Germania, care a venit în România pentru a obține categoria C.
„În Germania, costurile depășesc 5.000 de euro, iar aici nu ajung la o mie de euro. În plus, prefer să fac în limba română pentru că nu stăpânesc foarte bine germana”, a explicat el, evidențiind și barierele lingvistice care pot face învățarea mai dificilă într-o limbă străină.
Vezi aici mai multe detalii.