Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a avut discuții la Madrid cu omologul său spaniol. Printre subiectele discutate s-au numărat cooperarea între cele două țări, dar și acordarea dublei cetățenii pentru românii din Spania.
Simona Bucura Oprescu, discuții la Madrid despre dubla cetățenie pentru românii din Spania
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit joi la Madrid cu omoloaga sa din Spania, Yolanda Diaz Perez, pentru a discuta despre mai multe aspecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul muncii și economiei sociale.
Principalele subiecte abordate au vizat cooperarea în domeniul economiei sociale, ocupării și inspecției muncii, dar și acordarea dublei cetățenii pentru românii din Spania. Conform comunicatului de presă al Ministerului Muncii, cei doi oficiali au convenit asupra necesității completării Memorandumului de înțelegere privind cooperarea dintre cele două ministere semnat în noiembrie 2022 în domeniul economiei sociale.
Simona Bucura Oprescu și-a exprimat dorința ca România să preia din bunele practici din Spania în domeniul economiei sociale, ținând cont de modelul spaniol care contribuie cu aproximativ 10% din PIB-ul țării. Ministrul român a subliniat importanța experienței lui Victor Meseguer Sanchez, comisar special pentru Economie Socială în Spania, exprimându-și dorința de a folosi expertiza acestuia și în contextul românesc.
„România a avut înainte de anul 1990 o economie socială puternică, iar Spania este în prezent un model în acest domeniu, având în vedere că aduce economiei Spaniei circa 10% din PIB. Vreau ca România să preia bunele practici din Spania în domeniul economiei sociale, iar experiența lui Victor Meseguer Sanchez, comisar special pentru Economie Socială, unul dintre cei mai buni experți din Europa, îmi doresc să fie folosită și în România.”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Cooperare România-Spania și în domeniul inspecției muncii
De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre cooperarea în domeniul inspecției muncii. Ministrul Bucura Oprescu a propus implicarea Autorității Europene a Muncii în organizarea de inspecții comune și schimbul de inspectori de muncă, având în vedere că Spania dispune de specialiști bine pregătiți și utilizează algoritmi pentru creșterea eficienței în acest domeniu.
Yolanda Diaz Perez a solicitat sprijinul României pentru susținerea inițiativei „Către o Cartă Globală a Drepturilor Muncii”, lansată de Guvernul spaniol prin Ministerul Muncii și Economiei Sociale. Această inițiativă vizează plasarea muncii decente în centrul implementării unui nou contract social, având ca obiective ocuparea deplină și productivă, dialogul social, respectarea standardelor internaționale și protecția socială.
În finalul reuniunii, ministrul Simona Bucura Oprescu a invitat-o în România pe Yolanda Diaz Perez, consolidând astfel angajamentul celor două țări pentru o cooperare mai strânsă în domeniul muncii și al economiei sociale.