Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), marţi, vremea va continua să se încălzească în sud-estul ţării, unde va fi cald pentru această perioadă, în timp ce, în rest valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi mai mult noros şi temporar se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ, ziua în Banat, Oltenia, local în Muntenia şi Transilvania şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar noaptea îndeosebi în sudul, centrul şi nord-estul teritoriului. În zonele de munte vor fi ploi şi lapoviţă, iar la peste 1400 m altitudine va ninge.  

Pe arii restrânse se va forma polei, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului în Moldova şi estul Transilvaniei. 

În regiunile extracarpatice şi izolat în rest, mai ales dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane unde trecător va mai spulbera zăpada, dar şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 12..14 grade chiar, cu cele mai mari valori în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general între -4 şi 6 grade. 

Miercuri, vremea va fi în general închisă. Local şi temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, dar în primele ore ale intervalului şi din nou noaptea în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, trecător vor fi şi sub formă de lapoviţă şi posibil ninsoare.

 La munte precipitaţiile vor fi mixte. Probabilitatea pentru cantităţi de apă însemnate va fi mai ridicată pentru dealurile subcarpatice din sud şi zona Carpaţilor Meridionali. Izolat vor mai fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi în jur de 13 grade în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea continentală, iar cele minime între -2 şi 5 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă, scrie Adevărul.ro.