Modificare importantă anunţată de către Ministerul Sănătăţii de la Sofia. Îi priveşte pe aproape toţi cetăţenii Uniunii Europene. Cum se va putea intra în Bulgaria, începând de mâine?
Schimbare importantă, la doi paşi de România!
Atenţie la noile reguli de intrare în Bulgaria! Ce trebuie să prezinte aproape toţi cetăţenii UE
Începând de vineri, 7 ianuarie, Bulgaria schimbă condiţiile de intrare în ţară, în contextul pandemiei. Chiar şi persoanele vaccinate împotriva COVID-19 vor avea anumite restricţii.
Mai exact, Ministerul Sănătăţii de la Sofia a anunţat că, începând de vineri, aproape toate persoanele din Uniunea Europeană vor trebui să prezinte un test PCR negativ, alături de un certificat verde pentru COVID-19 valabil, înainte de a putea intra în Bulgaria.
Călătorii din ţările europene care se află pe lista zonei roşii a Bulgariei trebuie să prezinte un test PCR negativ efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea la graniţă. Regula se aplică şi călătorilor din Regatul Unit al Marii Britanii.
Cetăţenii bulgari şi persoanele cu statut de şedere permanentă sau pe termen lung în Bulgaria şi membrii familiilor acestora care nu prezintă niciunul dintre aceste documente pot intra pe teritoriul ţării, fiind plasaţi în carantină obligatorie pe o perioadă de 10 zile, transmite Rador.
În afara listei zonei roşii a Bulgariei se află, în prezent, numai România, Luxemburg, Ungaria şi Austria.
Autorităţile de la Sofia se tem de răspândirea necontrolată a tulpinii Omicron în ţară
Această decizie a fost luată în încercarea de a limita răspândirea noii tulpini Omicron în ţara vecină, au explicat oficialii Ministerului bulgar al Sănătăţii.
Bulgaria are cea mai mică rată a vaccinării anti-COVID dintre toate statele Uniunii Europene.
Miercuri, 5 ianuarie, autorităţile de la Sofia au raportat o explozie a cazurilor noi de infectare cu coronavirus, de la circa 1.900 marţi până la peste 6.200 de cazuri. În prezent, Bulgaria a confirmat 12 cazuri de infectare cu tulpina Omicron.
Decizie şi privind Statele Unite, Canada şi Australia
Bulgaria a introdus pe lista zone roşii toate ţările unde s-au înregistrat peste 500 de infecţii cu SARS-CoV-2 la suta de mii de locuitori în ultimele două săptămâni sau care au raportat o răspândire a variantei de coronavirus care ridică îngrijorări.
Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia vor fi şi ele trecute pe această listă începând de vineri, 7 ianuarie.