Schimbare totală pentru vaccinuri! Anunțul făcut chiar acum de OMS! Este răsturnare totală de situație

Sursă: Dreamstime

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) așteaptă a doua generaţie de vaccinuri anti-COVID, care ar putea include spray-uri nazale sau pastile, spune coordonatoarea ştiinţifică Soumya Swaminathan.

A doua generație de vaccinuri anti-COVID, așteptată de OMS: Vor fi sigure şi eficiente

Vaccinurile anti-COVID de a doua generaţie ar prezenta avantajul de a fi mai uşor de utilizat comparativ cu injecţiile cu ace şi ar putea fi auto-administrate, a explicat Soumya Swaminathan, potrivit informațiilor transmise de afp.com

„Ele acoperă întregul spectru al tehnologiei”, a declarat coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

129 de vaccinuri sunt în curs de examinare

De asemenea, 129 de vaccinuri sunt în curs de examinare, dintre care unele se află în fază de studiu clinic şi, prin urmare, sunt testate pe oameni, faţă de 194 care nu sunt încă în stadiu atât de avansat.

„Acestea sunt încă studiate, dar sunt sigură că unele dintre ele vor fi foarte sigure şi eficiente, iar altele nu”, a completat Swaminathan. OMS le va alege pe cele mai potrivite şi ia în considerare, de asemenea, ca unele dintre ele să fie utilizate pentru dezvoltarea unor vaccinuri împotriva altor boli.

Avantajul unui vaccin nazal, cum este deja cazul în unele ţări în cazul gripei, este că poate trata virusul chiar înainte de a ajunge la plămâni, a explicat Sawaminathan.

OMS a acordat autorizaţie de urgenţă pentru şapte vaccinuri anti-COVID, cele fabricate de laboratoarele Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Johnson & Johnson, Sinopharm, Sinovac şi Bharat Biotech. Un bilanț realizat de sursa menționată arată că peste 7,25 de miliarde de vaccinuri au fost administrate la nivel mondial.

„Până în prezent, în ceea ce priveşte vaccinurile pe care le-am aprobat, nu a existat niciun semn suficient de îngrijorător pentru a ne face să spunem că trebuie să revizuim acest vaccin”, a declarat aceasta.

Avertismentul lansat anterior de OMS

Europa este amenințată de o „iarnă grea” din cauza înmulțirii infectărilor cu coronavirus, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Hans Kluge, directorul regional pentru Europa al OMS, a participat la deschiderea celui de-al 44-lea Congres Mondial al Spitalelor, desfășurat în Barcelona, Spania.

În timpul evenimentului, Hans Kluge a informat că regiunea europeană a OMS a înregistrat, în urmă cu o săptămână, aproximativ două milioane de cazuri noi de contaminări, numărul total al pierderilor umane a atins aproape 1,5 milioane de oameni. În prezent, incidenţa cazurilor din Germania a atins cel mai înalt nivel de la începutul pandemiei. În timp ce în Rusia au fost raportate peste 1.200 de morţi doar în ultimele 24 de ore.

„Regiunea noastră este epicentrul pandemiei, înregistrând o creştere a transmiterii, a spitalizărilor şi a deceselor”, a afirmat Hans Kluge, avertizând, totodată, că lunile următoare vor fi dificile de parcus pe acest continent.