Mai precis, acesta a declarat că pandemia de coronavirus modelează economia globală, având în vedere că băncile centrale au început evaluarea sectorului financiar la riscurile climate. Este de precizat că acest lucru a fost inclus și în testele de stres.

De asemenea, ar putea fi cerute băncilor strategii adecvate de gestionare a riscului de credit, în vreme ce o altă modalitate o constituie „sensibilizarea cu privire la riscurile și oportunitățile pentru economie și sectorul financiar care decurg din agenda schimbărilor climatice‟, notează libertatea.ro.

Ieșirea din criză trebuie realizată într-un mod sustenabil

Potrivit lui Mugur Isărescu, la nivelul Uniunii Europene există un consens că ieșirea din criză trebuie să fie realizată într-un mod sustenabil. Așadar, pandemia de coronavirus nu doar că modelează economia globală, dar și reamintește lumii nevoia de adaptare la schimbările climatice.

Acesta a mai precizat că anul 2020 ar putea marca o schimbare uriașă: investițiile ”verzi” și digitalizarea ar putea fi puse în centru redresării economice.

Guvernatorul BNR a citat o analiză a Băncii Europene de Investiții (BEI) potrivit căreia majoritatea companiilor românești au deja obiective proprii în materie de carbon și energie.

Isărescu a ținut să precizeze că BNR a investit încă din 2019 în obligațiuni ”verzi”.

Potrivit guvernatorului BNR, din septembrie 2020 a devenit membră a unei rețele de bănci centrale pentru „ecologizarea‟ sistemului financiar. Aceasta are ca scop îmbunătățirea analizei și gestionării riscurilor legate de climă și de mediu.

Companiile importante din străinătate sunt preocupate de mediul înconjurător

Companiile america Amazon și Google au anunțat că au obiective legate de mediu. Apple a anunțat că dorește să devină neutră în ceea ce privește carbonul și a precizat că acest proces va dura până în 2030,

Amazon a anunțat că are același plan, care va dura până în 2040, și a lansat un fond de 2 miliarde de dolari pentru tehnologii care reduc emisiile de gaze cu efect de seră.

Pe de altă parte, Google a anunțat că a devenit neutră în ceea ce privește carbonul încă din anul 2007 și a compensat toate emisiile pe care le-a produs vreodată.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea