Schimbare uriașă la bancomate! Aproximativ doi britanici din cinci spun că folosesc numerarul mai des, în condițiile în care toate s-au scumpit, potrivit cercetării realizate de NoteMachine, unul dintre cei mai mari furnizori de bancomate din Marea Britanie.

Iar cei care au mai puțin bani de cheltuit au mai multe șanse să renunțe la cardurile de debit și de credit în favoarea banilor fizici, spun autorii cercetării, conform site-ului Vigourtimes.

Aproape jumătate dintre cei care câștigă sub 20.000 de lire sterline pe an au declarat că au mai multe șanse să folosească numerar, pe măsură ce costurile vieții cresc. În schimb, doar unul din cinci englezi care câștigă aproximativ 50.000 de lire sterline pe an sau mai mult au spus că vor folosi bani fizici.

Numerarul ține mai bine evidența cheltuielilor

În paralel, un studiu separat al site-ului Money.co.uk a constatat că aproximativ patru din zece britanici preferă să folosească numerar pentru a ține mai bine evidența cheltuielilor. Un număr similar de englezi susține că folosirea numerarului în magazinele cu produse alimentare îi ajută să cheltuiască mai puțin și să se încadreze în buget. Ba chiar unii susțin că reușesc să facă mici economii.

Numerarul câștigă tot mai mult teren

Două treimi dintre britanici spun că cheltuiesc mai mult atunci când folosesc cardul sau alt dispozitiv de plată contactless.

Cercetări ulterioare ale celei mai mari rețele de bancomate din Marea Britanie, Link, arată că numerarul este încă utilizat pe scară largă în Regatul Unit și chiar devine tot mai popular.

În mai 2021, cercetarea arăta că 44% dintre englezi au retras numerar cel puțin o dată la două săptămâni.

O utilizare mai mare a numerarului la comercianții cu amănuntul

La sfârșitul lunii ianuarie, s-a constatat că aproximativ 73% dintre britanici au plătit în numerar în ultimele două săptămâni, o utilizare mai mare observându-se la comercianții cu amănuntul – precum supermarketuri, saloane de cosmetică și baruri.

Motivul cel mai invocat de britanicii care intenționează să folosească numerarul mai des este că astfel pot vedea mai bine cât cheltuiesc, potrivit Link.

De altfel, trei din cinci britanici au spus că plata cu bani fizici i-a ajutat să cheltuiască mai puțin și să se încadreze mai bine în buget.

Există și persoane care se simt confortabil să folosească internet banking sau o altă aplicație pentru a-și urmări cheltuielile cu cardul. Graham Mott, director de strategie la Link, a explicat că, ”pentru unii, plățile cu cardul și plățile digitale înseamnă că pot urmări toate cheltuielile online sau prin intermediul serviciilor bancare mobile”.

Este înțelept ca englezii să folosească numerarul acolo unde este posibil

Cu toate acestea, spune el, pentru mulți, în special pentru cei cu venituri fixe sau mai mici, nu există modalitate mai bună decât numerarul de a-și gestiona finanțele.

Andrew Hagger, expert în finanțe personale la Moneycomms, sugerează că este destul de înțelept ca englezii să folosească numerarul acolo unde este posibil, pe fondul creșterii facturilor la energie, combustibil și alimente. „Folosirea numerarului poate fi un instrument de bugetare clar și eficient. Poate ajuta să te limitezi la o anumită sumă de cash în fiecare săptămână”, afirmă el.