Sebastian Burduja anunță că se vor menține prețurile plafonate la energie
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a confirmat în mod oficial că prețul plafonat la energie va fi menținut până în martie 2025, oferind astfel o perioadă de stabilitate pentru consumatori în fața incertitudinilor pieței. Declarațiile au fost făcute joi, în urma participării sale la un eveniment la Biblioteca Academiei Române.
Burduja a subliniat că, după această dată, vor avea loc ajustări graduale și transparente în funcție de evoluția pieței, însă a asigurat că orice schimbare va fi comunicată în mod clar către toate părțile implicate.
„După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă sau să ajustăm anumite plafoane, putem să direcţionăm mai bine sprijinul către românii vulnerabili cu adevărat. Toate aceste opţiuni sunt pe masă şi urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după.
Va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă, pentru că e important atât pentru consumatori, cât şi pentru distribuitori şi producători, pentru întreg lanţul din piaţa energiei”, a explicat ministrul.
Întrebările privind eventualele plafoane pentru consumatorii vulnerabili după martie 2025 au rămas încă fără răspuns clar, iar Sebastian Burduja a recunoscut că acest aspect nu a fost încă discutat în profunzime. „E foarte greu să estimăm ce se va întâmpla peste un an”, a declarat el.
Piața de energie este una concurențială
Ministrul a evidențiat și faptul că, în prezent, fiecare consumator are libertatea de a alege între diferiți furnizori pentru gaze naturale și energie electrică. Guvernul a implementat o lege care plafonează prețurile, asigurând astfel că românii beneficiază de tarife competitive în cadrul Uniunii Europene, a adăugat Burduja, menționând că până în martie 2025 nu se vor face intervenții asupra schemei actuale de compensare și plafonare.
„Avem o lege care plafonează preţurile la gaze naturale şi energie electrică, care a dus românilor al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Pentru energie electrică sunt peste cinci milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei, o factură absolut rezonabilă”, a adăugat minsitrul.
Sebastian Burduja a subliniat și faptul că mulți furnizori practică deja prețuri sub plafonul stabilit de Guvern, oferind consumatorilor posibilitatea de a-și schimba ușor contractele în cazul în care nu sunt mulțumiți. El a precizat că excepţiile vehiculate în spaţiul public, cu oferte foarte mari, reprezintă opţiunea acelui furnizor, dar piaţa din România este una concurenţială.
În acest context, ministrul a punctat că pe site-ul ANRE pot fi comparate preţurile la energie electrică şi la gaze naturale.