Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți, cu 261 de voturi pentru și o abținere, un proiect de lege care extinde valabilitatea permiselor de conducere eliberate pentru categoria B la anumite tipuri de motociclete.

Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului 195/2002, prin care se asigură că permisul de conducere eliberat pentru categoria B rămâne valabil pentru anumite tipuri de motociclete, dacă titularul are cel puțin 24 de ani și a obținut permisul de categoria B cu cel puțin trei ani în urmă.

„Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1. Deţinătorii permiselor trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, permisul pentru categoria B obţinut de minimum trei ani şi să facă dovada absolvirii a 10 ore de pregătire practică în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”, se arată în iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege a fost aprobat atât de Senat, cât și de Camera Deputaților, Camera Deputaților fiind autoritatea decizională finală.

Poți rămâne fără permisul auto dacă consumi această băutură

Într-un videoclip TikTok, polițistul Tavi Pertea a prezentat un experiment în care a consumat socată făcută din de flori de soc, apă, zahăr și lămâie. În mod surprinzător, testul cu etilotestul a afișat o valoare de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform Codului Rutier, acest nivel ar fi dus la suspendarea permisului de conducere și la aplicarea unei amenzi.

„Nu am pus alcool sau ceva care aibă legătură cu alcoolul. Flori de soc, apă, zahăr și lămâie. Și mai sunt, poate, două sau trei ingredient secrete, dar sigur nu conțin alcool”, explică polițistul Tavi Perțea în clip. „Deci rămâneam fără permis, frate! Contravenție, amendă 1.305 lei și 90 de zile fără permis. Eram obligat să dau și testul de redobândire. Sincer să fiu, eu am făcut testul ăsta în glumă! Am zis că nu are cum să iasă de la socată!”, a spus polițistul.