Se schimbă valabilitatea rovinietei în România. Atenţionare pentru toţi şoferii

soferi masini trafic DN1

SURSA FOTO: Dreamstime

Valabilitatea rovinietei va suferi o serie de modificări în România foarte curând. Totul se va aplica cel mai târziu spre finalul lunii martie. Iată noile perioade de valabilitate şi tarife.

Se modifică valabilitatea rovinietei în România. Termenul limită de aplicare e 25 martie

Schimbări importante cu privire la valabilitatea rovinietei. Ce trebuie să ştie toţi şoferii din România începând cu 2024?

Aşadar, rovinieta va avea noi perioade de valabilitate, începând cu cel mai târziu data de 25 martie.

La acest moment, şoferii din România au la dispoziţie roviniete pentru o săptămână, o lună, 3 luni sau un an. Noul sistem va aduce anumite modificări. Durata rovinietei va fi, în curând, de o zi, 10 zile, o lună, 2 luni sau un an.

Șoferii vor avea posibilitatea să achiziționeze rovinieta pentru o singură zi, la un preț mai redus cu doar trei lei față de tariful curent pentru o săptămână. Se renunță la taxa pe drum pentru o perioadă de trei luni, înlocuindu-se cu una valabilă timp de două luni.

Apare rovinieta de o zi. Află toate tarifele

Se schimbă valabilitatea rovinietei în România! Una dintre modificările principale constă în introducerea rovinietei pentru o singură zi. Cu toate acestea, tariful va fi destul de ridicat. Şoferi vor scoate din buzunar 2,5 euro, comparativ cu cei 3 euro ceruţi în prezent pentru o rovinietă săptămânală.

Aceasta din urmă va fi înlocuită cu o taxă de drum valabilă timp de 10 zile, la prețul de 3,3 euro. În locul rovinietei de 90 de zile existentă în prezent, se va introduce rovinieta pentru 60 de zile.

Rovinieta pentru două luni va costa 28,2 euro pentru vehicule de marfă și 8,4 euro pentru autoturisme.

Se schimbă valabilitatea rovinietei în România! Toate aceste modificări au ca termen limită de introducere data de 25 martie 2024.

În cazul rovinietei actuale de un an, nu se vor schimba preţurile. Cei care deţin autoturisme vor achita în continuare 28 de euro pentru aceasta. Costul pentru camioane va rămâne 1210 euro.

Ce este, de fapt, rovinieta? Unde nu este obligatorie?

Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru orice vehicul de transport marfă sau persoane care circulă pe drumurile naționale, dar și pe drumurile aflate în intravilanul municipiilor și reședintelor de judeţ.

Rovinieta trebuie plătită în cazul oricărui vehicul care circulă pe drumurile naționale din România, indiferent dacă autovehiculul este înmatriculat pe teritoriul României sau în alte state, și indiferent dacă șoferul are reședința în România.

Ea este aşadar necesară pentru circulaţia pe autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene (E), drumuri naționale principale sau secundare (DN).

Nu ai nevoie de rovinietă dacă circuli pe pe drumuri județene sau drumuri comunale.