Schimbarea buletinelor de identitate. Lege valabilă pentru absolut toți românii. Statul dă termen 15 zile

carte de identitate

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Toți românii cu buletin sunt nevoiți să respecte anumite reguli, dacă nu vor să aibă probleme cu legea. Există reguli chiar și în ceea ce privește momentul în care își pot schimba buletinul. Așadar, cu cât timp înainte de expirare se poate schimba buletinul, conform legii?

Cu cât timp înainte de expirare se poate schimba un buletin?

Conform legii, un buletin trebuie schimbat cu cel mult 180 de zile (aproximativ 6 luni) înainte să expire, dar nu mai târziu de 15 zile înainte de această dată (a expirării). Cele 180 de zile îți oferă destul timp să depui cererea pentru un nou act de identitate, prevenind astfel eventuale întârzieri sau probleme.

Este important însă ca cererea să fie făcută cu cel puțin 15 zile înainte de expirare pentru a le da timp autorităților să îți elibereze noul document, fără întreruperi.

Când buletinul expiră, nu mai poate fi folosit ca act de identitate, ceea ce poate crea probleme în relația cu autoritățile, băncile sau alte instituții care cer un document valabil. În plus, dacă vrei să călătorești în Uniunea Europeană (UE) sau în alte țări care acceptă buletinul ca document de călătorie, vei avea nevoie de unul valabil.

Poți cere un nou buletin și-n străinătate

Dacă ești în străinătate temporar și îți dai seama că buletinul urmează să expire, poți să ceri un nou document prin ambasadele sau consulatele României. Totuși, acest lucru depinde de unele condiții tehnice, în funcție de tipul buletinului pe care îl ceri.

Legea mai spune că dacă îți schimbi numele, adresa sau dacă buletinul se deteriorează, trebuie să ceri unul nou în termen de 15 zile de la schimbare.

Buletin de identitate

După ce ai depus cererea pentru un nou buletin, poți păstra buletinul vechi până primești noul document. Astfel, nu rămâi niciun moment fără un act de identitate, chiar dacă buletinul actual urmează să expire în curând. Acest lucru este important pentru a te asigura că îți poți exercita drepturile și obligațiile fără întreruperi.

Așadar, este bine să fii atent la data de expirare a buletinului și să începi procedura de schimbare cu cel mult 6 luni înainte și cu cel puțin 15 zile înainte să expire. Respectând aceste termene, vei evita orice neplăceri și vei avea mereu un document de identitate valabil, necesar pentru activitățile de zi cu zi și pentru a-ți exercita drepturile, potrivit LegalBadger.

Actele necesare pentru schimbarea unui buletin expirat

Pentru schimbarea buletinului expirat, cetățenii români trebuie să prezinte următoarele acte:

  • cererea pentru eliberarea buletinului (se poate obține de la ghișeu sau descărca de pe site-ul primăriei);
  • buletinul anterior și, dacă este cazul, cartea de alegător;
  • certificat de naștere (original și copie);
  • certificat de căsătorie (original și copie), sau certificat de deces al soțului/soției, dacă este cazul;
  • hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, dacă este cazul (original și copie), sau certificat de divorț, după caz;
  • certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, dacă este cazul (original și copie);
  • dovada adresei de domiciliu (original și copie). Dacă solicitantul nu este proprietar, este necesară prezența proprietarului imobilului cu actul de identitate valabil;
  • chitanța pentru contravaloarea cărții de identitate.