De când a preluat puterea, în 2012, Xi a cultivat un discurs înclinat spre agresiune. El a stabilit un fel de dominație privată, aproape cultă, asupra dominației comuniste din limba chineză, care nu s-a mai văzut din epoca lui Mao Zedong, scrie The Guardian.

China, în spirala agresiunii

Așadar, când Xi vorbește despre diplomația antagonistă a „lupilor războinici” a națiunii pentru a prezenta o imagine „umilă” a Chinei către lume, de fapt se critică pe el însuși și modelul său personal de administrare.

Xi este cel care a eliminat toți rivalii. El laudă uniformitatea și dezvăluie ura față de „distincție”, așa cum s-a manifestat, cu cruzime, în provincia Xinjiang.

Discursul lui Xi nu ar fi fost deplasat la o adunare militantă din 1976 sau în cadrul politburo-ului sovietic. Ca și politicienii de stânga și neomarxiștii de pretutindeni, Xi consideră că nu polițele sale de asigurare sunt de vină în cazul eșecurilor unora dintre acțiunile sale.

China ar trebui să-și dezvolte „cercul de asociați”, a menționat el. „Organizațiile de propagandă” (care înseamnă mass-media de stat) ar trebui să spună că PCC nu are nevoie „de nimic, decât de fericirea și bunăstarea oamenilor care vorbesc limba chineză”.

Crede oare că oamenii vor înghiți o asemenea gogoașă? Provenind de la cineva care nu vrea decît suprimarea SUA ca actor hegemonic internațional, frazele sala dau dovadă de o naivitate uimitoare sau de un cinism surprinzător.

Schemele detaliate dirijate de stat, sub radar, pentru a „arăta povestea Chinei” și a-și dezvolta efectele sunt deja puse în practică, după cum arată Fondul național pentru democrație din Washington: „În deceniul precedent, PCC a supravegheat o creștere dramatică a eforturilor de a forma materiale cu conținut media în întreaga lume”.

Utilizând propagandă, dezinformare și cenzură, „Beijingul și-a insinuat materialul de conținut pe piețele media internaționale, în special prin intermediul unor acorduri de partajare a conținutului. Zeci de milioane de cumpărători de articole din întreaga lume vizualizează sau sau ascultă datele create sau influențate de PCC,fără a-i înțelege originile”.

Xi Jinping manipulează mass-media

Manipularea mass-media de către Xi au făcut un pas major în ultima săptămână, cînd Beijingul a decis, pentru prima oară în 32 de ani, că nu va avea loc nicio comemorare publică a protestelor și masacrului din Piața Tiananmen.

Mass-media din Hong Kong a fost sfătuită să nu sufle o vorbă. Priveghiul anual pentru victime a fost interzis pe fondul unor arestări suplimentare. Raportul despre vina istorică a PCC în cazul masacrului din Piața Tiananmen a fost șters. Dar chiar în acest moment, zdrobirea libertăților din Hong Kong este o infracțiune publică pe care Xi nu o poate distruge.

Eșecul rușinos al Occidentului de a apăra Hong Kong-ul îl încurajează pe Xi, iar temerile că ar putea recurge la presiuni sporesc. Taiwanul s-ar putea schimba în „Falklandul” Americii.

De-a lungul granițelor Chinei, din India și Coreea de Sud până în Malaezia, Filipine și Australia, asistăm la poveste sumbră de intimidare, impunitate și agresiune, complet diferită de narațiunea confecționată de Beijing, a unei bune coexistențe cu vecinii.

Xi Jinping nu poate schimba cursul eveninementelor nici atunci când dorește. Timp de aproape un deceniu, el a declanșat ceea ce analistul Sulmaan Wasif Khan numește „naționalismul beligerant, defensiv” – politic, financiar și marin. „China s-a otrăvit prin intermediul retoricii sale”, a scris Wasif.

Președintele Joe Biden a continuat linia puternică a predecesorului său și o consolidează constant. Summitul G7 îl va susținem, iar Quad – o alianță între SUA, Japonia, India și Australia – reînvie.

Sancțiunile punitive se înmulțesc, ciocnirile diplomatice zgomotoase și disputele comerciale cresc, incriminările reciproce continuă. Și acum, după ce a respins-o inițial drept conspirație Trumpiană, Biden cere o investigație rapidă privind posbilitatea ca Covid-19 să fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan, lucru pe care Xi l-a mușamalizat.

Mișcarea lui Biden este profesionistă, din punct de vedere epidemiologic. Văzută de la Beijing, pare a fi un act evident ostil, chiar și o nălucă, care anulează toate eforturile de a prezenta China drept o superputere internațională benignă.

Pentru Xi și moștenirea sa, riscul pe care îl reprezintă povestea „virusului din Wuhan” este existențial. Atitudinile Occidentului se întăresc. Iar Xi nu se teme de o bătălie. El trage de timp, alunecând în direcția unei confruntări care pare inexorabilă.