Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, social-democratul Laurenţiu Nistor vine cu noi informații privind schimbarea directorilor din școli. Potrivit acestuia, totul este doar o decizie politică, pe care liberalii o pot lua.
Mai exact, potrivit social-democratului Laurenţiu Nistor, schimbarea unui număr de 40 de directori de şcoli din judeţ a fost doar o decizie politică a PNL, apreciind, totodată, că nu au fost respectate procedurile şi criteriile de evaluare în vigoare pentru aceste funcţii de conducere.
Totul a fost făcut public într-o scrisoare deschisă înaintată ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi inspectorului general şcolar al judeţului Hunedoara, Ilie Pârvan, Laurenţiu Nistor menţionează că schimbarea directorilor de şcoli îi va afecta atât pe elevi, cât şi pe profesori.
„În judeţul Hunedoara, au fost schimbaţi 40 de directori de şcoli, ca urmare a deciziei politice a PNL. Un partid care a susţinut depolitizarea administraţiei publice, un partid care a acuzat PSD de numiri politice, dar care în prima lună de guvernare face exact ceea ce pretindea ca fiind impostură. Rezultatul deciziilor dumneavoastră îi va afecta în mod direct pe elevi, dar şi pe profesori”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de preşedintele CJ Hunedoara, care este şi liderul filialei judeţene PSD.
Nu a fost respectată procedura de selecție
Totodată, acesta a mai precizat că procedura operaţională de selecţie nu ar fi fost respectată, în sensul că posturile nu ar fi fost ocupate de către cei care au avut cel mai bun punctaj, iar lista cu rezultatele selecţiei nu prezintă punctajele candidaţilor.
„De altfel, procedura operaţională nu oferă candidaţilor posibilitatea de a contesta punctajele obţinute, având în vedere faptul că vorbim de un concurs de evaluare a dosarelor şi conform grilei de evaluare se notează atât CV-ul, cât şi scrisoarea de intenţie a fiecărui candidat. Având în vedere aceste aspecte, cum puteţi dovedi că evaluarea dosarelor s-a realizat corect şi transparent? Mai mult decât atât, având în vedere faptul că ne aflăm la mijlocul anului şcolar, aceste modificări pot produce efecte nedorite, cu consecinţe negative, atât pentru elevi, cât şi pentru unele cadre didactice. Mai exact, vor avea loc modificări în încadrări, iar schimbarea cadrului didactic în apropierea evaluărilor nu este recomandată, chestiune lesne de înţeles de către oricine. Totodată, există riscul ca profesorii care au ocupat până acum aceste catedre rezervate să rămână fără normă didactică”, se arată în scrisoarea deschisă.
În același timp, conform preşedintelui CJ Hunedoara, ar exista candidaţi care nu îndeplinesc condiţiile minime de ocupare a unei funcţii de conducere, pentru că nu fac parte din Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional, iar alţii nu se încadrează în prevederile referitoare la calificativul maxim în ultimii patru ani şcolari.
„În final, vă menţionez că toţi directorii schimbaţi zilele acestea au promovat un concurs în urmă cu patru ani şi majoritatea au avut rezultate remarcabile în activitatea managerială, fapt ce poate fi dovedit de către fiecare director în parte. Am convingerea că veţi verifica problemele grave semnalate, pentru că dincolo de politică, trebuie să aveţi luciditatea şi conştiinţa să realizaţi că aici primează interesul superior al elevilor, educaţia lor şi respectul faţă de cadrele didactice”, subliniază Laurenţiu Nistor.