UPDATE

În ședința Consiliului Politic Naţional al PSD de miercuri, 6 iulie, Petre Daea a fost votat pentru a reveni în funcția de ministru al Agriculturii.

Petre Daea a fost susținut puternic de către liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a spus că „Petre Daea a fost cel mai bun ministru al Agriculturii de după 1990”.

Știrea inițială

Schimbarea momentului în Guvern. Astăzi se decide cine va prelua portofoliul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu.

PSD pune la punct toate detaliile în cursul zilei de miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional.

Amintim faptul că actuala situație a început după ce DNA a cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu, pentru trafic de influență. Ulterior, ministrul a demisionat și din funcție și s-a autosuspendat și din PSD.

„În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!”, anunța fostul ministru al Agriculturii.

Cine va prelua Ministerul Agriculturii?

În acest sens, social democrații vor decide cine va fi noul ministru al Agriculturii. Surse din PSD spun că există trei nume până acum.

Mai exact, este vorba despre actualul preşedinte al comisiei de Agricultură, deputatul Florin-Ionuţ Barbu, Daniel Botănoiu, dar și Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii din perioada Dragnea.

Marcel Ciolacu declara că propunerile nu se fac pe organizaţiile judeţene, ci vor căuta un profesionist. În același timp, liderul PSD mai preciza și că social democrații au mai multe variante. Ulterior s-a aflat însă că acesta l-ar susține pe Petre Daea.

Petre Daea, favorit

Liderii PSD se reunesc în ședința Consiliului Politic Naţional, iar conducerea partidului are misiunea de a desemna un nou ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, urmărit penal de către procurorii DNA.

Surse politice au precizat faptul că marele favorit este fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, singurul candidat rămas în cursă. Acesta a mai fost ministru al Agriculturii în perioada 4 ianuarie 2017 – 4 noiembrie 2019, dar şi între 14 iulie şi 28 decembrie 2004, în Guvernul condus de Adrian Năstase.

Liderul PSD Marcel Ciolacu declara,  după şedinţa conducerii PSD, că pânâ în Consiliul Naţional vor veni cu o propunere de ministru al Agriculturii şi a menţionat că propunerile nu se fac pe organizaţiile judeţene, ci vor căuta un profesionist.

Pe cine susține Paul Stănescu?

De cealaltă parte, surse din interiorul PSD susțin că Paul Stănescu, secretarul general al PSD, îl susţine pentru funcţia de ministru al Agriculturii pe Florin-Ionuţ Barbu, deputat de Olt şi preşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deptuaților.

Totodată, în cursul zilei de marți, Paul Stănescu a subliniat că organizația PSD Olt ar trebuie să fie cea care va propune noul ministru al Agriculturii, având în vedere faptul că Adrian Chesnoiu, fostul deţinător al portofoliului, era sprijinit de această filială.

Referitor la situația lui Adrian Chesnoiu, după ce a demisionat din funcția de ministru și s-a retras și din PSD, acesta a format că nu a săvârșit nicio faptă penală sau de corupție, iar acest lucru va fi dovedit.

”Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a declarat acesta.