Fostul premier Ludovic Orban a susținut luni o declarație de presă în care a venit cu un anunț major. Acesta a spus că toate procedurile în acest sens sunt finalizate și că trebuie verificat dacă și restul partidelor din coaliție au totul pregătit.
Mai precis, este vorba despre numirea prefecților în toate județele din România. În cadrul declarației de presă de luni, 1 martie, fostul premier a declarat că toate procedurile sunt finalizate. Ludovic Orban a mai spus că numirea noilor prefecți va fi efectuată săptămâna aceasta, cel târziu săptămâna viitoare.
”Știți că era un termen în OUG și cred că în cursul acestei săptămâni sau cel târziu săptămâna viitoare se va finaliza procedura de numire a Guvernului. Noi am finalizat procedura, iar dacă și restul partidelor din coaliție au finalizat procedura, atunci Guvernul va avea toate elementele și vor putea fi numiți prefecții”, a spus Ludovic Orban.
Ce spunea ministrul Dezvoltării despre alegerea prefecților
În luna ianuarie a acestui an, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost prezent în cadrul unei emisiuni la B1 TV, în cadrul căreia preciza că numire prefecților va fi mai corectă și cinstită.
“O să fie mai corect, curat şi cinstit. În sensul în care şi până acum, în ultimii 13 – 14 ani, oameni politici de la toate partidele, nu trebuie să ne ascundem aici, prin diverse concursuri pe la primării, autorităţi locale, au ajuns să deţină temporar o anumită funcţie publică, de unde au fost detaşaţi sau au exercitat cu caracter temporar aceste funcţii (de prefect – n.r.).
Întotdeauna aşa s-a întâmplat în ultima perioadă şi noi am spus următorul lucru: hai să ne aşezăm în matca constituţională. Constituţia spune foarte clar, prefectul este reprezentantul la nivel local al Guvernului, Guvernul fiind politic, în orice ţară e politic, e votat de o anumită majoritate politică în Parlament.
Statutul prefectului trebuie să fie un statut de demnitate publică”, spunea atunci ministrul Dezvoltării.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea