“Conceptul, dezvoltat ca proiect pilot la Iaşi, în 2013, urmăreşte să îmbunătăţească experienţa de cumpărături a clienţilor noştri şi să adapteze magazinele Selgros la schimbările din piaţă şi la nevoile clienților”, explică Alexandru Vlad, directorul executiv al Selgros Cash&Carry.

Spaţiile sunt mai generoase, iar traseele mai intuitive, îmbunătăţind astfel orientarea în magazin. Remodelarea funcţională şi de design pune accent pe produsele fresh şi ultra-fresh. Centrul magazinului găzduieşte raioanele de peşte (viu, proaspăt şi afumat), carne, lactate, fructe şi legume, într-un spaţiu mai generos. Noile „pieţe” de peşte şi fructe şi legume beneficiază acum de suprafeţe mai mari, cu 40% şi respectiv 25%, faţă de varianta precedentă de structurare.

“După 13 ani de prezenţă pe piaţa din România  am simţit nevoia de o schimbare. Ne propunem să renunţăm la modelul clasic al industriei şi să readucem clienţilor familiaritatea. Este un proces de umanizare a retailului pe care vrem să îl replicăm în toate unităţile pe care le deţinem în România. Odată cu remodelarea Selgros Băneasa şi Selgros Berceni, clienţii vor regăsi în magazine şi noi produse şi mărci”, adaugă Alexandru Vlad; în oferta Selgros sunte peste 40.000 de produse

Remodelarea celor două unităţi Selgros a fost finalizată într-o perioadă de 4 luni, ambele magazine având program normal de funcţionare pentru clienţi pe durata lucrărilor. Conceptul va fi preluat şi implementat şi în alte magazine Selgros din ţară, într-un ritm care va fi comunicat ulterior.

La Iaşi, de exemplu, dar şi în alte ţări unde grupul este present cu acest nou concept de magazin , vânzările au crescut cu  5-15%, potrivit directorului  executiv al Selgros Cash&Carry. Retailerul operează 19 magazine în România, iar cele mai mare vânzări – explică Vlad -,  le fac “tot magazinele vechi”, cum sunt cele din Bucureşti, Braşov, Constanţa şi Timişoara.

În 2014, planul de extindere cu noi magazine al Selgros este zero – „deocamdată, vom continua sa remodelăm toate magazinele. Evident că mai este loc de extindere, dar nu avem o presiune în sensul acesta. Vrem însă să acoperim toate oraşele cu peste 200.000 de locuitori“, precizează Alexandru Vlad.

Selgros Cash&Carry România este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Polonia, România şi Rusia. Aceasta include mărcile Prodega/Growa/Howeg, Selgros Cash&Carry, Transgourmet Germania şi Transgourmet Franţa. În 2013, Grupul înregistra 22.300 de angajaţi în Europa şi venituri de circa 6,8 mld. Euro.

În România, Selgros Cash&Carry a încheiat 2013 cu afaceri de circa 700 mil. euro şi un profit net de 12,2 mil.euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor.