Compania Coca-Cola a reacționat după ce nutriționista Mihaela Bilic a precizat că celebrele lor băuturi nu ar mai conține cafeină, ceea ce le schimbă radical gustul. Această afirmație este contrazisă de companie.
UPDATE: Reacţia Coca-Cola
Compania neagă informaţiile prezentate de Mihaela Bilic şi spune că produsele sale conţin în continuare cafeină.
„Cafeina a fost și continuă să fie folosită în produsele Coca-Cola cu rol de aromă. Este unul dintre ingredientele care ajută la crearea gustului unic Coca-Cola și este încadrată, conform legislației specifice, la categoria „arome” fiind folosită într-o cantitate redusă, respectiv 32 de mg într-o doză de 330 ml de produs. (…)
Conform legislaţiei specifice, cafeina poate fi adaugată în produse și cu scop fiziologic. În aceste situații însă cafeina nu mai este considerată aromă, cantitatea fiind mult mai mare (peste 150mg/l), iar regulile de etichetare fiind, de asemenea, diferite, presupunând adaugarea unor declarații suplimentare.
Nu este însă cazul produselor Coca-Cola Original sau Coca-Cola Zero Zahăr unde cafeina este adaugată doar ca aromă, deci într-o cantitate mult mai mică”, a transmis Coca-Cola pentru Capital.
Reacția PepsiCo România:
PepsiCo România dorește să aducă clarificări cu privire la informațiile apărute recent în presă referitoare la utilizare ingredientului cafeină în produsele din brandul Pepsi.
Produsele din gama Pepsi Cola, comercializate în România, conțin cafeină. Acest ingredient are un rol foarte important în crearea gustului unic al produselor noastre. Cafeina este menționată în lista de ingrediente de pe etichetă, în conformitate cu regulile de etichetare impuse de legislația aplicabilă.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a anunțat că Pepsi și Coca-Cola nu mai au cafeină în compoziția lor-FALS!
Mihaela Bilic a subliniat că, în absența cafeinei, Pepsi și Coca-Cola nu vor mai oferi avantajele de odinioară, precum stimularea digestiei, prevenirea constipației, reducerea grețurilor și furnizarea de energie.
Mihaela Bilic a anunțat pe Facebook că băuturile cola nu mai au cafeină. Medicul nutriționist a fost o mare consumatoare de cola fără zahăr încă din facultate. Aceasta are multe beneficii, cum ar fi ajutarea digestiei și prevenirea constipației, spune ea. De asemenea, blochează diareea și deshidratarea, reduce grețurile și răul de transport. Cola oferă un efect energizant și reglează tensiunea arterială pentru hipotensivi. Aspartamul din varianta fără zahăr ajută la controlul poftei de dulce.
Totuși, sunt și efecte negative. Acidul fosforic afectează dinții, iar aciditatea poate duce la gastrită. Mihaela a recunoscut că orice lucru are atât părţi bune, cât și rele.
„Băuturile tip COLA nu mai conțin cafeină! Cine mă cunoaște știe că sunt o mare consumatoare de cola fără zahăr, încă din timpul facultății am băut-o în loc de apă. Și spre surpriza celor care nu știu, Cola are o mulțime de beneficii: ajută digestia și previne constipația, blochează diareea și deshidratarea, înlătură greața și răul de transport (mașină/avion), are efect energizant, reglează tensiune arterială pentru hipotensivi și tratează migrenele.
Iar aspartamul din varianta fără zahăr taie pofta de dulce și scade apetitul, deci este un aliat în cura de slăbire.
Bineînțeles că sunt și efecte negative: acidul fosforic strică dinții iar aciditatea strică stomacul până la gastrit. Dar asta e, ca orice lucru din viață are și bune și rele! Astăzi vă anunț cu tristețe și părere de rău că i-am spus ADIO, relația mea de iubire cu cola s-a terminat”, a scris, pe Facebook, Mihaela Bilic.
Bilic le-a reproșat producătorilor pentru că nu au informat consumatorii despre aceste modificări
Mihaela Bilic a menționat că a aflat din întâmplare că Pepsi și Coca-Cola nu mai au cafeină. El le-a reproșat producătorilor pentru că nu au informat consumatorii despre modificarea rețetelor.
Bilic consideră că este injust ca producătorii să nu informeze consumatorii despre o astfel de decizie, care alterează semnificativ efectul produsului. De asemenea, s-a întrebat dacă acest lucru s-a întâmplat doar în Europa sau la nivel global, adăugând că ar fi jenant ca ei să pretindă că au acționat în interesul consumatorilor.
Ea a menționat că aroma de cafeină este cu siguranță mai ieftină decât cafeaua, iar mulți consumatori nu sunt conștienți de aceste schimbări.
„Breaking news: Coca-Cola și Pepsi-Cola nu mai conțin cafeină și nu mai au beneficiile pe care le-am pomenit mai sus… sunt doar o apă neagră cu arome! Am descoperit acest lucru întâmplător și nu știu să vă spun de când au schimbat rețeta.
Consider că este nedrept să nu informezi consumatorii despre această decizie, care schimbă radical efectul produsului. Nu știu dacă asta s-a întâmplat doar în Europa sau la nivel mondial. Și sper să nu spună că au făcut-o pentru binele nostru, este jenant! Aroma de cafeină e cu siguranță mai ieftină decât cafeaua, mulți beau, puțini cunosc/ știu/înțeleg…
Eu mă consider un consumator înșelat și dezamăgit. Nimic din ceea ce mâncăm și bem nu mai e ca înainte, deși numele a rămas același, ingredientele s-au schimbat. Coca-Cola fost inventată în 1886 de un farmacist din Atlanta, brevetată ca medicament și folosită pe front în tratamentul dizenteriei.
Fără coca și fără cafeină nu mai e nimic interesant în produsele tip Cola… poate doar sticla reciclabilă”, a spus Mihaela Bilic.