Spuneam, nu demult, că actuala criză va duce inevitabil la o modificare a valorilor financiare la care ne raportăm. Inclusiv în ceea ce privește evaluarea activelor financiare, o cauză principală a crizei fiind supraevaluarea unor active, indiferent dacă erau corporale sau necorporale.
După părerea mea, reevaluarea sistemului de valori a început. Din păcate nu așa cum ar fi trebuit, adică bazat pe fundamentelele economiilor, ci tot din motive politice. Mai exact din cauza reducerii ratingului împrumuturilor SUA pe termen lung de către Standard & Poor’s.
Legitimitatea agențiilor de evaluare (S&P, Fitch, Moody’s) era deja pusă sub semnul întrebării după ce au girat ca „foarte sigure” investițiile în sub-prime. Investiții care au dat o mână serioasă de ajutor crizei care a urmat. Iar statele de prin Europa erau deja supărate pe evaluările date Greciei și Portugaliei.
Retrograderea SUA a venit oarecum pe neașteptate. Indiferent de problemele politice ale americanilor, aici este vorba de cea mai mare economie a lumii, care nu se află nicidecum în situația dezastruoasă a Greciei. Mai mult decât atât, calculele analiștilor S&P au fost greșite cu 2.000 de miliarde de dolari, o sumă imensă. Greșeală recunoscută ca atare, dar care nu a mai schimbat nimic din evaluare.
S&P, considerată cea mai importantă agenție de evaluare, a vrut, probabil, să dea o lecție mai-marilor lumii. Să le arate că dacă încep să evalueze corect toată lumea va avea probleme. Mai ales după ce senatorul democrat Carl Levin a făcut, în primăvară, un raport prin care scotea în față „abuzurile” și conflictele de interese ale agenției. Cum ar fi faptul că între 2002 și 2006 comisioanele încasate de S&P pentru evaluarea obligațiunilor ipotecare au urcat de la 64 milioane dolari până la 265 milioane dolari.
Agențiile de evaluare lucrează similar cu companiile de audit. Adică, o companie își publică rezultatele financiare și angajează o firmă de audit independentă care verifice calculele și cifrele. Auditor care este plătit, dar fără a cărei semnătură rezultatele publicate nu sunt considerate 100% veridice, iar auditul este o practică obligatorie prin lege.
Evaluatorii sunt plătiți tot de către cei pe care îi evaluează. Ratingul nu este obligatoriu, însă este cerut de către investitori înainte de luarea unei decizii de cumpărare. De aici și conflictul de interese al agențiilor.
Security Exchange Comission (CNVM-ul american) a început acum să cerceteze modalitatea de evaluare a S&P față de creditele pe termen lung ale economiei SUA. Indiferent de ce va găsi în „bucătăria” S&P, ratingul nu va fi modificat. Dar ar putea duce la schimbări legislative serioase în ceea ce privește activitatea evaluatorilor.
După scandalul Enron din 2001, când agențiile de rating și auditorii nu au văzut ilegalitățile din contabilitatea companiei, după cel din 2007, când bula financiar-imobiliară a trecut neobservată, retrogradarea SUA a întărit ideea că activitatea evaluatorilor trebuie, la rândul ei, evaluată.
Industria de rating nu va mai fi la fel după investigațiile SEC. Iar schimbarea odată începută va continua cu restul industriei financiare.