Arestări ale unor “mercenari ruși”, imprecații și amenințări… Relația, până acum privilegiată, dintre Rusia și Belarus are probleme. Președintele Alexandr Lukașenko, supranumit adesea “ultimul dictator din Europa”, reales duminică cu peste 80% din voturi, a petrecut o parte a campaniei sale electorale agitând cârpa roșie a vasalizării de către Rusia.

Confruntat cu apariția candidatei Svetlana Tihanovskaia, profesoară de engleză de meserie, care a știut să mobilizeze mulțimile, Alexandr Lukașenko este sigur: Kremlinul și “marionetele” sale conspiră cu detractorii lui să-l dărâme.

Dacă îl asculți pe autocrat, guvernul lui ar fi ultima pavăză în fața Rusiei. “Nu vă vom preda țara. Independența costă scump, dar merită costul”.

”Amenințat de creșterea puterii opoziției”

Potrivit lui Alexandr Lukașenko, guvernul lui se străduie să dejoace acest presupus complot rusesc. În iunie, el l-a arestat pe opozantul Viktor Babariko, fost șef al unei filiale a gigantului rus Gazprom. Mai impresionant, în iulie, a trecut la arestarea a 33 de ruși din grupul Wagner, prezentați ca mercenari în solda Kremlinului, care aveau însărcinarea de a organiza o lovitură de stat armată la Minsk.

“Aceste 33 de arestări au făcut obiectul unei instrumentalizări totale din partea președintelui, care consideră venirea acestor pesoane drept o tentativă de ingerință. Acest lucru i-a permis să-și desfășoare retorica despre Rusia care dorește să distrugă treptat independența belorusă”, explică Paul Gogo, corespondentul France 24 în Rusia. “În momentul acestor arestări, președintele se simțea deja amenințat de creșterea puterii opoziției. A jucat deci pe această carte”.

La începutul lui august, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a părut să tragă o linie roșie cu aliatul dintotdeauna: deși a insistat pe “bazele solide” ale prieteniei ruso-belaruse care nu ar putea fi amenințată de “interese punctuale și conjucturale”, ea a afirmat și că soarta celor 33 de ruși arestați pentru un ipotetic complot este urmărită îndeaproape. “Nu vom lăsa să li se întâmple nimic rău”, a avertizat ea, numind “spectacol” acuzațiile că aceștia ar fi pus la cale un complot armat împreună cu opoziția belarusă.

O țară sub perfuzie rusească

Alexander Lukașenko, care își înmulțește diatribele războinice, pare astfel gata să pună capăt relației sale privilegiate cu Rusia, în ciuda unei integrări economice, militare și de securitate foarte bine ancorate.

Rusia și Belarus aveau până acum relații strânse. Pe hârtie, ele formează chiar o entitate supranațională în cadrul “statului Unional”. Potrivit acestui tratat din 1999, cele două țări trebuie să tindă puțin câte puțin spre integrarea totală în toate domeniile, cu “respectarea suveranității fiecăreia”.

Belarus s-a ancorat ferm în sfera de influență a Rusiei după prăbușirea Uniunii Sovietice, contrar căilor diplomatice urmate de Ucraina sau Georgia. Rusia reprezintă jumătate din comerțul exterior al țării și asigură 60% din importurile acesteia, printre care totalitatea gazului și petrolului.

Vladimir Putin și Alexandr Lukașenko păreau să aibă o relație personală cordială. Cu ocazia unei vizite la Kremlin la sfârșitul lui 2018, președintele Belarus i-a oferit chiar omologului său patru saci de cartofi “proveniți din grădinile prezidențiale”, cu riscul de a alimenta o glumă frecventă în Rusia potrivit căreia Belarus nu produce decât cartofi. Și în 2019, cei doi s-au afișat împreună la un meci de hockey la Soci.

Totuși, de la sfârșitul lui 2019, când s-a înregistrat un eșec al negocierilor pentru prețuri preferențiale la hidrocarburile rusești vândute Belarusului, tensiunile nu au făcut decât să crească. Și Alexandr Lukașenko a mers crescendo cu atacurile sale contra Rusiei lui Vladimir Putin, acuzând-o că vrea să dilueze suveranitatea țării sale, chiar să preia controlul asupra ei. O neîncredere față de aspirațiile rusești care s-au născut în 2014, odată cu anexarea Crimeii.

Rusia lasă lucrurile așa

„Lukașenko a atins un punct de unde nu mai există cale de întoarcere, relațiile dintre cele două țări au trecut de la frățești și strategice la obișnuite și utilitare”, explică pentru AFP Arseni Sivitki, directorul Centrului pentru studii strategice de la Minsk.

Pentru moment, Moscova lasă să curgă provocările. Vladimir Putin a fost unul din cei doi unici președinți care i-au trimis o “telegramă de felicitare” omologului din Belarus după realegere. “Contez pe faptul că acțiunea dumneavoastră în fruntea statului va permite viitoarea dezvoltare a relațiilor ruso-belaruse reciproc avantajoase”, a scris președiuntele rus.

„Moscova observă fără a interveni. E în interesul ei”, explică Paul Gogo. „Dar Vladimir Putin preferă să aibă un ochi ațintit asupra opozanților, care ar putea constitui tot atâtea alternative”.

“Mai multe scenarii sunt acum posibile, dar trebuie înțeles un lucru: dacă lucrurile se schimbă în Belarus, înseamnă că Kremlinul l-a debranșat pe Lukașenko. Desigur, Putin l-a felicitat pe Lukașenko, dar a fost o formalitate: are loc un divorț”, explică Oleg Kobtev, specialist în Rusia la Universitatea Americană de la Paris, pe “France 24”. “Rămâne de văzut dacă cele trei opozante sunt susținute de Kremlin. Poate da, poate nu”.

Totuși, un analist intervievat de “Le Monde” estimează că Vladimir Putin ar fi prea puțin dispus să se debaraseze de Lukașenko. Deși nu i-a apreciat diatribele, preferă o problemă cunoscută unei noutăți imprevizibile.

„Vladimir Putin se teme de scenarii care s-ar putea întoarce împotriva lui”, explică Andrei Kortunov, director al Russian Council, think tank rusesc pe probleme internaționale. “Cel mai rău dintre cazuri ar fi o revoluție gen Maidanul din Ucraina. Ar fi nu numai pierderea unui aliat, dar și o lovitură politică dură; dacă o schimbare a puterii de către stradă se arată posibilă în Belarus, țară frățească cu mentalitate post-sovietică, acest lucru ar putea fi luat în calcul în Rusia. O adevărată amenințare pentru Vladimir Putin, a cărui alegere nu este cu nimic mai curată decât cea a lui Alexandr Lukașenko”.