Industria IT, unul dintre sectoarele considerate salvatoare ale economiei românești, nu este importantă doar pentru zona de software și aplicații, unde excelăm cu ajutorul celor peste 75.000 de specialiști, ci și din cea a adoptării noilor tehnologii de către populație și companii. Utilizarea PC-urilor, a tabletelor sau a telefoanelor inteligente înseamnă alfabetizare digitală, o direcție de dezvoltare pe care nu avem voie să o ratăm.
„Sectorul de IT a crescut cu 10-15% în fiecare dintre ultimii ani și este vorba de export cu valoare adăugată mare“, spune Florin Talpeș, CEO al Bitdefender, care arată că am ajuns la un deficit semnificativ de specialiști într-o industrie care ar trebui să înregistreze venituri de 7 miliarde euro în câțiva ani (veniturile cumulate ale companiilor din IT și tehnologie au fost, anul trecut, de peste 4 miliarde euro). Iar criza de personal nu poate fi rezolvată de numărul anual de absolvenți de studii superioare, universitățile livrând aproximativ 7.000 de specialiști anual, în timp ce necesarul este cel puțin dublu.
Menținerea în top a industriei și o soluție parțială pentru lipsa de angajați calificați se realizează cu ajutorul companiilor, care specializează personal la locul de muncă. „România este diferită de Ungaria, spre exemplu, și prin infrastructura dezvoltată“, spune Anja Monrad, director executiv al Dell Central & Eastern Europe. „În timp ce în Ungaria totul se întâmplă la Budapesta și atât, în România s-au dezvoltat deja centre importante în afara Bucureștiului“, arată șefa Dell care dă ca exemplu Clujul, dar și Iași sau Timișoara. „O competiție între aceste centre duce la creșterea sectorului“, așa cum se întâmplă și în statele dezvoltate din Vest. Dell este una dintre companiile multinaționale care și-au dezvoltat divizii importante în țara noastră și care a transformat centrul de suport într-un hub regional.
„Forța de muncă adaptabilă“ este una dintre principalele tendințe în materie de tehnologie identificate și de studiul global Accenture Technology Vision 2016. În esență este vorba de adaptabilitatea angajaților la noile tehnologii, capacitatea de a învăța rapid fiind foarte importantă pentru toți angajatorii.
Vânzările de PC și-au revenit
Schimbarea din tehnologie din ultimii ani este vizibilă la nivelul produselor pe care le utilizăm. Piața de computere personale (PC – laptop, desktop, notebook), o industrie de 200 milioane dolari la nivel global, este în scădere generalizată, dar nu atât de mare pe cât se preconiza în urmă cu cinci-șase ani, atunci când tabletele au luat avânt. În România, vânzările au fost mai afectate de criză decât de modificarea comportamentului consumatorilor; după un an de vârf 2008 în care s-au comercializat un milion de PC-uri a urmat o scădere majoră până la circa 500.000 de unități, iar anul trecut vânzările au revenit la aproximativ 750.000 de PC-uri.
Vânzările de tablete, produse văzute la lansare, când Apple lua fața tuturor cu iPad, drept înlocuitoarele PC-urilor, au crescut foarte mult în primii doi-trei ani, după care s-au plafonat, iar acum sunt în scădere. O evoluție asemănătoare cu cea a netbookurilor, laptopuri foarte ieftine, dar slabe ca performanță, care nu au rezistat decât câțiva ani și nu au dpășit o cotă de 15% din piața de PC-uri. Tabletele au fost lovite din două direcții; pe de o parte de smartphoneuri, care acum au diagonale suficient de mari pentru a înlocui o tabletă mică, pe de alta de dispozitivele 2 în 1, laptopuri cu ecrane detașabile, dar cu performanțe de PC.
De altfel, piața din România este dominată de mărci locale, precum Allview sau Evolio, și de tablete cu diagonale mici, de 7 inci. Lenovo, lider pe zona de PC cu o cotă de 26% în primul trimestru, a reușit să își crească și vânzările de tablete, ajungând la aproximativ 12% din piață, după cum spune Aurel Netin, șeful Lenovo România, care speră să ajungă lider și pe acest sector, unde liderul are o cotă de 15%.
„Bring your own device“ – „adu-ți propriul dispozitiv la muncă“ este un concept care, de asemenea, nu a prins prea mult în țara noastră. „Diferența față de statele din Vestul Europei este că acolo performanțele produselor pe care oamenii le au acasă (laptop, telefon etc.) sunt mai bune decât cele ale dispozitivelor date de companie, pe când în România este mai degrabă invers. De aceea conceptul BYOD nu a fost adoptat prea mult aici“, spune Anja Monrad. Este posibil ca această situație să se schimbe o dată cu venirea din urmă a noilor generații, care au un comportament diferite de adulți. Spre exemplu, adolescenții preferă „phabletele“, adică telefoane de 5,5 – 6 inci, deoarece sunt consumatori de conținut online și preferă inclusiv să vorbească cu prietenii prin intermediul aplicații, nu cu ajutorul telefonului clasic.
În România, competiția dintre centrele regionale de IT ajută semnificativ la dezvoltarea acestei industrii, cu efecte pozitive în toate domeniile. Anja Monrad, director executiv al Dell Central & Eastern Europe