Studiile superioare vor fi obligatorii pentru educatoarele de grădinițe, cu specializarea „Educația timpurie” pentru a se licenția în învățământ.
Educatoarele din grădinițe vor avea nevoie de studii superioare, cu specializarea „Educație timpurie”, pentru a se licenția în învățământ, după cum prevede proiectul Legii învățământului superior. Examenul de definitivat va fi înlocuit cu licențierea în cariera didactică, conform proiectelor de legi ale educației.
Spre deosebire de varianta inițială, proiectul Ligiei Deca conține modificări ce vizează cadrele didactice din grădinițe și școli. Niciun oficial din Ministerul Educației nu a adus în atenție că educatoarele vor avea nevoie de studii superioare pentru licențierea în cariera didactică.
Pentru educatoare, condiționarea licențierii cu studiile superioare se găsește în proiectul legii învățământului superior, fără să se facă vreo referire în proiectul legii învățământului preuniversitar.
Iată ce prevede art. 107 din proiectul legii învățământului superior
Art. 107 – „Absolvenții programelor de studii universitare de licență cu specializarea „Educația timpurie”, ai liceelor pedagogice cu specializarea pedagogia învățământului primar care au parcurs studii de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar”, ai programelor de studii de masterat didactic de 60 de credite care au parcurs programul de formare psihopedagogică, ai programelor de studii universitare de masterat didactic de 90 de credite, ai programelor de studii universitare de masterat cu specializarea psihopedagogia specială, respectiv consiliere școlară și în carieră, și cei ai programelor de studii postuniversitar de formare profesională a adulților pentru reconversie profesională au dreptul de a participa la examenul de licențiere, pentru a obține statutul de cadru didactic cu drept de practică”, scrie edupedu.ro.
Educația financiară, o nouă materie în școli
Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit, la România TV, despre noile Legi ale Educației din programul președintelui Klaus Iohannis, „România Educată”. Ministrul a declarat că va fi introdusă o nouă materie în școli, care este deja opțională în unele unități de învățământ.
Ligia Deca a precizat că potrivit noilor legi ale educației această materie care acum este opțională în unele școli va deveni obligatorie. Este vorba despre educația financiară, care, potrivit ministrului Educației, este foarte importantă pentru elevi.
„Educația financiară este deja un opțional pe care foarte multe școli îl aleg. De asemenea, vom avea săptămâna educației financiare, care are și o linie bugetară votată de Parlament, dedicată.
Vom avea fonduri pentru organizarea de activități în școli. În noua lege, tematica educației financiare devine obligatorie, adică în noile programe vom avea această obligație, să includem noțiuni de educație financiară”, a declarat Ligia Deca, la România TV.