“Alexandrion Group, chiar dacă se dezvoltă, va rămâne o companie de familie. Aceasta va fi transmisă din generație în generație, iar fiecare dintre noi va munci, de fapt, pentru generația viitoare. Deja, pe doi dintre fii mei i-am adus alături de mine și vor învăța cum să conducă un business. Nu vor avea voie să vândă compania, ci doar să muncească și să o facă mai înfloritoare pentru urmașii mei și ai lor”, a declarat Nawaf Salameh, președintele Alexandrion Group.
Rolul CEO-ului este preluat de actualul vicepreședinte, Stelios Savva, care va fi responsabil pentru formarea, implementarea și monitorizarea strategiei pentru întregul grup, la nivel global.
Savvas Charalampous, în calitatea sa de CFO, va coordona operațiunile financiare ale întregului grup.
Consiliul de administrație al Alexandrion Group, la nivel global, va fi format din cele trei poziții: Chairman, CEO și CFO. Astfel, cele mai importante decizii legate de strategie și de planul de business pe termen mediu și lung vor fi luate de către cei trei.
Alexandrion Group în România și în lume
Alexandrion Group activează în domeniul producției și distribuției de băuturi spirtoase și vinuri, în cel al materialelor de construcții și în cel imobiliar, în sectorul agricol și în turism. Alexandrion Group deține birouri și filiale în România, Cipru, SUA, Brazilia și Grecia.
În România, grupul este cunoscut mai ales în sectorul băuturilor spirtoase și al vinului.
În acest domeniu, Alexandrion Trading va deveni “brațul” comercial ale grupului, iar acesta va fi coordonat de Răzvan Vasile, care anterior a ocupat poziția de director comercial în cadrul companiei.
Distileriile Alexandrion va fi compania care va produce toate băuturile spirtoase în România, în fabrica din Pleașa, comuna Bucov, jud. Prahova. Stelios Savva, CEO al grupului, va ocupa și funcția de Director Executiv în cadrul acesteia.
Vinurile Halewood, noua achiziție a grupului în sectorul vitivinicol, vor fi coordonate, de asemenea, din pozitia de CEO de Stelios Savva.
Business-urile existente în România beneficiază de o abordare strategică în vederea consolidării cotelor de piață pe piața internă. Strategia globală pe termen lung a grupului Alexandrion include dezvoltarea exporturilor din aproximativ 60 de țări, în prezent, la peste 100 de țări.
Pe lângă sectorul care l-a consacrat, Grupul Alexandrion are și alte investiții importante în economia românească. Astfel, Sidera Quartz, producătorul de materiale de construcții din Constanța, afacerile imobiliare și cele agricole vor fi conduse de Aris Gogos, din funcția de CEO.
Hotel New Montana SRL deține hotelul omonim, de 4 *, din Sinaia. Acesta împreună cu hotelul deținut de companiei din Azuga și Conacul din Urlați reprezintă baza pentru sectorul nostrum turistic. Acesta va fi condus de Stephane Barbazan din poziția de CEO.
Consiliul de administrație pentru fiecare dintre societățile din România va fi format din directorii executivi ai acestora, Vangelis Vlastos – directorul de finanțe și control al grupului în România – și un reprezentant al companiei Group Cyprus Holding, Savvas Charalampous – CFO al grupului – sau Christos Giorgallis – manager de raportare la nivel de grup.
În plus, dezvoltarea grupului se bazează și pe liniile de business deja deschise în Brazilia. Mai mult, conducerea a anunțat că procedurile pentru investițiile din Statele Unite ale Americii, acolo unde va fi construită și o nouă distilerie, sunt aproape de finalizare. Investiția în noua fabrică din statul New York se ridică la aproximativ 100 de milioane de dolari, iar producția va fi destinată pieței americane.