Se anunță schimbări majore cu privire la măsura plafonării facturilor. Ar mai putea beneficia de această măsură doar consumatorii vulnerabili.
Scenariul ministrului Energiei, Sebastian Burduja
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că pe cadrul legislativ actual, măsura compensării şi plafonării energiei este valabilă până în anul 2025. Acesta consideră că subvenţia pentru energie ar trebui „ţintită” pe consumatorii vulnerabili cu venituri mici.
Comisia Europeană recomandă renunțarea la subvenții și folosirea banilor pentru reducerea deficitului bugetar.
Prețurile la energia electrică au scăzut în Europa
Marți, prețurile la energia electrică pe piața din Europa au coborât în teritoriul negativ, în condiţiile în care energia produsă în parcurile fotovoltaice a inundat reţeaua în jurul prânzului, potrivit Bloomberg.
Acesta este un fenomen din ce în ce mai frecvent, pe măsură ce Europa se grăbește să construiască mai multe parcuri fotovoltaice şi să reducă cererea pentru combustibili fosili. Potrivit datelor de pe Epex Spot, una dintre cele mai mari burse de energie din Europa, preţurile intraday în Germania, cea mai mare piaţă de electricitate din regiune, au devenit marți negative în intervalul 01.00 p.m. – 03.00 p.m.
Ce a spus fostul vicepreședintele ANRE despre măsura plafonării facturilor la energie
Într-un interviu acordat, în luna martie, la emisiunea Talk News de la Profit TV, Zoltan Nagy Bege, vicepreşedinte ANRE la acel moment, a vorbit despre Ordonanţa adoptată de Guvern, privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie şi gaze, timp de un an de zile.
Zoltan Nagy Bege a spus că nu are încredere atât de multă în ceea ce se va întâmpla. Mai exact, acesta a subliniat faptul că în viitor, există posibilitatea ca prețul energiei să nu mai revină niciodată la normal, iar măsura luată de Guvern este una cu efecte pe termen scurt.
Totodată, el a mai adăugat că atât în sectorul industrial cât și în cel casnic, consumul de energie este peste media europeană.
”Eu personal, nu mă aştept ca în viitor, preţul energiei să scadă şi să revină la valori cu care eram obişnuiţi acum un an sau doi, iar rolul eficienţei energetice va fi unul mare şi va fi important cum ne vom comporta în piaţă. Măsurile care se aplică acum, cu ajustările ulterioare şi cele adoptate recent sunt măsuri pe termen scurt.
Trebuie să fim corecţi, aceste măsuri nu sunt sustenabile pe termen lung, vorbim de miliarde de lei cheltuite pe compensare şi plafonare, nu există guvern în Europa care să fie capabil să susţină de la bugetul de stat această schemă ”, a spus fostul vicepreşedinte ANRE.