Schimbări la spitalul groazei din Arad! Încă nu se știe cine este responsabil pentru izolarea unei paciente alături de un mort

Scene de groază s-au petrecut zilele trecute la Spitalul Județean din Arad, acolo unde o pacientă a acuzat faptul că a stat închisă mai multe ore alături de un corp neînsuflețit. Astăzi, după o anchetă internă, s-au luat și primele măsuri: un medic și-a dat demisia și un medic coordonator a fost schimbat. Numai că dacă aceste regulile aplicate la nivel național se păstrează neschimbate, astfel de situații mai pot apărea în viitor.

Scandalul a izbucnit la Spitalul Judeţean Arad, după ce o pacientă s-a plâns că a stat încuiată într-un salon timp de şase ore cu o femeie moartă. Din primele investigaţii, conducerea unităţii medicale a constatat că un medic pneumolog nu şi-a respectat atribuţiile de serviciu. Cadrul medical şi-a dat demisia şi a fost schimbat din fucnţie, fiind înlocuit cu un alt medic.

„În urma sesizărilor apărute în cursul serii de luni, 13 aprilie, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a început verificările interne pe Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19 (clădirea din strada Stephan Ludwig Roth). În urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu și-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă. Vizavi de pacienta care a decedat și ar fi rămas șase ore în salon acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat”, au anunțat reprezentanții SCJU Arad, conform aradon.

Încă se fac cercetări

Cât despre pacienta decedată care ar fi rămas şase ore în salon, conducerea Spitalului Judeţean Arad susţine că face verificări pentru a stabili cine se face vinovat de acest fapt.

Reprezentanţii unităţii medicale au explicat că pacienţii sunt încuiaţi în saloane, aceasta fiind o procedură care se aplică la nivel naţional.

„Este o măsură de precauție pentru a nu contamina partea decontaminată a secției. Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele ușilor închise nevoile unor pacienți să fie ignorate de cadrele medicale, situație pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secției.”, spun reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad.

Reprezentanții spitalului mai oferă și o explicație pentru vizitele în salon ale medicilor: ”la pacienții care nu sunt în stare gravă medicul intră dimineața pentru evaluarea stării pacientului, dar și ori de câte ori este solicitat”.