Din 30 iunie 2012, Franz Fehrenbach, care este membru al Consiliului de administraţie al companiei Bosch din 1999 şi preşedintele acestuia din 2003, se va retrage din Consiliul de administraţie.
Conform hotărârii acţionarilor companiei Robert Bosch GmbH, acesta se va alătura Consiliului de supraveghere al companiei Bosch. Astfel, din 1 iulie 2012, Franz Fehrenbach va deveni preşedintele Consiliului de supraveghere. În ceea ce priveşte Robert Bosch Industrietreuhand KG, în cadrul căreia domnul Fehrenbach este acţionar din 2003, acesta va deveni asociat şi va prelua funcţia de preşedinte al Adunării acţionarilor.
Adunarea acţionarilor şi Consiliul de supraveghere i-au mulţumit domnului Fehrenbach (foto stânga) pentru cei nouă ani în care a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Bosch, pe parcursul cărora compania a înregistrat un succes extraordinar. Volkmar Denner, doctor în ştiinţe ale naturii, în vârstă de 55 de ani, a fost numit noul preşedinte al Consiliului de administraţie al Bosch, funcţie pe care o va exercita începând cu data de 1 iulie 2012.
Volkmar Denner s-a alăturat companiei Robert Bosch GmbH în 1986 şi este membru al Consiliului de administraţie din 2006. Înainte de a face parte din Consiliul de administraţie, domnul Denner, care are un doctorat în fizică, a deţinut funcţia de preşedinte al diviziei Componente electronice începând cu 2003. În cadrul Consiliului de administraţie, acesta era responsabil iniţial de diviziile Componente electronice, Car Multimedia, Demaroare şi alternatoare şi Sisteme de propulsie electrice.
Începând cu data de 1 iulie 2010, Denner (foto dreapta)este responsabil pentru departamentul Cercetare şi inginerie avansată în sectorul corporatist, pentru planificarea produselor şi coordonarea tehnologiei, precum şi pentru „experienţele utilizatorilor” din toate cele trei sectoare de activitate. În plus, este responsabil şi pentru diviziile Componente electronice şi Car Multimedia. Începând cu data de 1 iulie 2012, Denner se va alătura, de asemenea, companiei Robert Bosch Industrietreuhand KG, în calitate de acţionar. Timp de mai mulţi ani, Denner şi-a concentrat atenţia asupra schimbărilor tehnologice dinamice şi oportunităţilor ce apar pentru Bosch datorită serviciilor şi soluţiilor care se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologia web. Un exemplu în acest sens îl constituie interconectivitatea autovehiculelor.
După 50 de ani de activitate în compania Bosch, Hermann Scholl (foto stânga) îşi va da demisia începând cu data de 30 iunie 2012. Hermann Scholl a fost numit membru junior al Consiliului de administraţie în 1973 şi a devenit membru cu drepturi depline în 1975, deţinând funcţia de preşedinte al consiliului până în 2003. Din 2003 a fost preşedinte al Consiliului de supraveghere. În 1993 s-a alăturat Robert Bosch Industrietreuhand KG în calitate de acţionar, devenind asociat în 1995. Din 2000, a ocupat şi funcţia de preşedinte al Adunării acţionarilor. Acţionarii Robert Bosch Industrietreuhand KG au decis să-i confere lui Scholl titlul de „Preşedintele de onoare al Grupului Bosch”.
Începând cu data de 1 iulie 2012, Dirk Hoheisel, în vârstă de 53 de ani, se va alătura Consiliului de administraţie Bosch. Fiind de profesie inginer pentru sisteme electrice, Hoheisel lucrează în cadrul companiei Bosch din 1990 şi a deţinut numeroase funcţii în domeniul ingineriei. În prezent, Hoheisel ocupă funcţia de vicepreşedinte executiv pe partea de inginerie a diviziei Sisteme de control al şasiului din Abstatt, lângă Stuttgart. Din data de 1 iulie 2012, acesta va fi membru al Consiliului de administraţie, responsabil pentru diviziile Componente electronice şi Car Multimedia.