Dan Teodosescu şi Bogdan Vlad, doi dintre cei trei fondatori ai eMag (Dante International), nu mai fac parte din Consiliul de Administraţie (CA) al companiei Dante International, care administrează site-ul de comerţ electronic eMag, potrivit unui anunţ publicat în Monitorul Oficial. Un nou membru al CA este Gabriela Stanciu, soţia lui Iulian Stanciu, co-fondatorul Asesoft Distribution.
Dan Teodosescu, Bogdan Vlad şi Radu Apostolescu, cei trei fondatori ai retailerului eMag, au cedat, la finalul lunii aprilie 2009, 51% din acţiuni către Asesoft Distribution, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de distribuţie IT&C. Păstrarea funcţiilor de către fondatori pentru o anumită perioadă de timp constituie o practică în astfel de tranzacţii.
Până la începutul acestui an, Radu Apostolescu deţinea funcţia de preşedinte al Consililului de Administraţie, iar Bogdan Vlad era director general al eMag. Conform Monitorului Oficial din 8 martie, cei doi au fost revocaţi din funcţie, iar Iulian Stanciu (34 de ani), co-fondatorul companiei Asesoft Distribution a devenit directorul general al eMag şi preşedinte al CA. Dintre fondatori, doar Radu Apostolescu mai face parte din consiliul de administraţie.
Odată cu numirea lui Iulian Stanciu, Dan Teodosescu şi Bogdan Vlad au fost revocaţi din funcţia de membri ai consiliului de administraţie. A fost numită în schimb membru în CA, Gabriela Stanciu, soţia co-fondatorului Asesoft Distribution.
Vlad şi Teodosescu şi-au pastrat acţiunile eMag, însă, în timp ce primul a ales să devină Chief Information Officer – CIO, Teodosescu nu a vrut să se mai implice executiv în companie.