Liberty Global l-a adus pe americanul Jack Mikaloff la conducerea UPC România la începutul anului 2008. Acesta l-a înlocuit pe Richard Anderson, care a fost CEO al operatorului timp de aproape opt ani.
Mikaloff a ocupat anterior poziţia de director business to business pentru Europa al Liberty Global, iar anterior a fost directorul UPC Franţa până în anul 2006, când compania a fost vândută.

 „Sunt încântat de echipa pe care am construit-o împreunã şi sunt convins că UPC va fi de acum înainte pe mâini bune, capabile sã o conducã mai departe. Sunt mândru că Severina este persoana care mă va înlocui. Este un lider extraordinar şi a jucat un rol definitoriu pentru UPC în ultimii 3 ani. Sunt convins că oamenii din spatele acestei companii îşi vor depăşi realizările şi vor acumula noi succese sub conducerea Severinei,” declară Jack Mikaloff.   

Severina Pascu este CFO al UPC România din 2008. Între 2005 şi 2008, a ocupat pozitia de  Director în cadrul CAIB România, una dintre principalele bănci de investiţii din Europa Centrală. În perioada 2000 – 2005, Severina a lucrat în conducerea companiei americane de telecomunicaţii prin cablu Metromedia International. Severina şi-a început cariera în 1996 la KPMG România continuând-o ulterior în Marea Britanie. Este economist acreditat pe plan internaţional şi este absolventă a Academiei de Studii Economice Bucureşti.
SURSA: UPC