Schimbări majore la Kanal D! Conducerea televiziunii turcești au luat mai multe decizii importante în ceea ce privește emisiunea prezentată de Teo Trandafir. Astfel, începând de luni, 17 iulie, emisiunea “Teo Show” va fi difuzată în fiecare luni și marți, de la ora 23:00, la Kanal D.
Ce se întâmplă cu emisiunea lui Teo Trandafir?
„Începând de săptămâna viitoare, serile de luni și marți vor fi deosebite prin aducerea în fața telespectatorilor a celor mai captivante subiecte, imediat după încheierea serialului turcesc de succes al momentului, „Melek”.
Ediția de luni a emisiunii „Teo Show„, care va fi difuzată de la ora 23:00, la Kanal D, se anunță a fi una plină de surprize și de momente memorabile. Telespectatorii vor fi martorii transformării surprinzătoare a artistului CRBL, care și-a schimbat stilul muzical, adoptând o nouă direcție în muzică să: punk-ul. Telespectatorii vor avea ocazia să afle mai multe despre acest demers și să descopere latura neașteptată a artistului.
Tot în ediția de luni “Teo Show”, difuzată la 23:00, la Kanal D, Daniela Crudu revine în lumina reflectoarelor. Telespectatorii vor putea află detalii inedite despre parcursul său și despre cum s-a adaptat noului rol de mamică.”, au transmis cei de la Kanal D.
Detalii mai puțin știute din viața lui Teo Trandafir
Teo Trandafir nu vorbește prea des despre viața privată, așa că nu mulți știu că vedeta de la Kanal D a fost căsătorită de două ori. Invitată în cadrul emisiunii „În Oglindă”, prezentatoarea TV a dat câteva detalii din cadrul primului ei mariaj.
Vedeta a povestit că a fost căsătorită pentru prima dată cu pilotul Alexandru Trandafir, cel cu care a trăit o adevărată poveste de dragoste.
Teo Trandafir povestește că au hotărât să se căsătorească după Revoluție, acordându-i, astfel, un mic răgaz. Cei doi s-au căsătorit în anul 1990.
„Am ieșit la un suc, la două, la trei. Am devenit prieteni apropiați. Am hotărât să ne căsătorim după Revoluție, pentru că asta mi-ar fi acordat mie încă un pic de libertate. Era obraznic cu tata, respectuos, dar încerca să mă protejeze. Tata încerca să știe unde sunt și mă suna pe fix: «Da, nu știu. Înțeleg că vreți să știți unde este fiica dvs. Eu asta nu știu, pot să vă spun unde este soția mea». Mă scotea în oraș, îmi dădea suc, mă lua de la facultate când ploua”, spunea Teo Trandafir.