Violeta Luca, General Manager Microsoft România, a fost desemnată să conducă operațiunile Microsoft din Republica Cehă și Slovacia, începând cu luna ianuarie 2021.
“Este o oportunitate care mă bucură și mă onorează în același timp, prin care îmi propun să aduc valoare în noua capacitate, să mă dezvolt în continuare și să susțin proiectele de transformare digitală la scară. Cred cu tărie că tehnologia este mai mult decât oricând soluția pentru a sprijini reziliența și dezvoltarea sustenabilă a societății.
Și, având în vedere talentul pe care țara noastră a dovedit că îl are la dispoziție în domeniul ITC și nu numai, nu am nicio îndoială că Microsoft România își va continua traseul remarcabil la care am avut privilegiul de a contribui. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc echipei, tuturor clienților, partenerilor și organizațiilor cu care am lucrat și le transmit cele mai bune urări”, a declarat Violeta Luca.
Violeta Luca a preluat conducerea Microsoft România în noiembrie 2018, timp în care compania a cunoscut o perioadă de creștere și a marcat momente importante în dezvoltarea sa. Printre realizări menționăm: programul “Alt Viitor” – prin care Microsoft a sprijinit dezvoltarea de competenţe digitale pentru zeci de mii de elevi şi profesori din România; numeroase proiecte de transformare digitală a serviciilor de sănătate, retail, a sectorului bancar și serviciilor profesionale sau la nivelul sistemului de învățământ, precum și ample proiecte vizând dezvoltarea start-up-urilor românești, prin suport tehnic din partea Microsoft, acces la resurse Azure și mentorat, astfel încât acestea să devină competitive la nivel regional și să-și poată extinde activitatea pe piețele europene.
Un model inovator
De asemenea, Violeta Luca a fost apreciată pentru modelul de afaceri inovator și capacitatea de dezvoltare a acestora, precum și pentru cel mai bun proiect de transformare digitală și cea mai bună campanie de responsabilitate corporativă, iar sub conducerea sa, compania Microsoft România a fost desemnată angajatorul numărul 1 în țară.
Până la anunțarea noului director general al Microsoft România, interimatul va fi asigurat de Alina Orban, actualmente Commercial Partner Lead, în cadrul Microsoft România.
Violeta Luca s-a alăturat echipei Microsoft România la începutul anului 2015, ca director de strategie, iar ulterior, până în 2017, a ocupat funcția de Director de Marketing și Operațiuni. Înainte de a se alătura echipei Microsoft România, Violeta Luca a ocupat funcții de vârf în managementul unor companii precum Metro C&C, Dante Internațional, Flanco Retail, Whirlpool Romania sau AIG.