Lovitură fără precedent pentru Constantin Axinia, directorul general de la CFR! Marius Budăi a decis că este momentul pentru a face modificări la vârful Căilor Ferate Române astfel că l-a demis pe acesta.
Schimbări uriașe la vârful CFR după ce Comisia de Administrația a decis că este momentul să îl demită pe directorul general, Constantin Axinia.
Motivul pentru demiterea directorului general al CFR ar fi refuzul de a a semna un contract de investiții în valoare de sute de milioane de euro.
„Domnul ministru mi-a spus să fac ceva şi nu am făcut: de semnat un contract fără să aştept o hotărâre a instanţei definitivă, ca să pot semna un contract. Pe legislaţie puteam să semnez contractul, dar intram sub incidenţa unei alte legi care spunea că dacă instanţa superioară anulează hotărârea de tribunal voi fi pasibil de o amendă cuprinsă între 1-3% din valoarea contractului”, a spus Axinia, care a adăugat că valoarea contractului este „de câteva sute de milioane de euro”, a declarat Constantin Axinia.
Mai multe decât atât, Constantin Axinia afirmă că i-ar fi spus ministrului Transporturilor de faptul că nu va semna acest contract decât dacă va exista o sentință definitivă.
„I-am zis ministrului: semnez numai în momentul în care există o sentinţă definitivă. Mai mult de atât, direcţia juridică din cadrul companiei mi-a înaintat o notă în care îmi recomandă să nu semnez acest contract până nu va soluţiona instanţa de judecată acest lucru”, a spus fostul director interimar al CFR Infrastructură.
Fostul director Constantin Axinia declară că s-au auzit zvonuri că va fi demis de vineri.
„De vineri se auzea că vrea să mă schimbe. Preşedinta Consiliului de Administraţie nu a vrut să mă schimbe şi şi-a dat demisia, un alt membru din Consiliul de Administraţie şi-a dat şi el demisia astăzi, pentru că nu a găsit motiv pentru care să fiu schimbat. Cu o viteză extraordinară, ca niciodată, Adunarea Generală a Acţionarilor a găsit doi membri în Consiliul de Administraţie, în condiţiile în care am avut o dată nevoie de AGA să-mi semneze fila de buget pentru fonduri proprii de investiţii şi m-au ţinut aproape două luni de zile până au semnat-o. Şi iată, pentru schimbarea mea într-o oră s-a făcut Adunarea Generală a Acţiunarilor. Eu nu am primit nicio dispoziţie scrisă, pentru cu eu trebuie să primesc o dispoziţie scrisă de la Consiliul de Administraţie”, a mai afirmat Axinia.
Marius Budăi a reacționat și el si a declarat că el nu are nicio vină pentru demiterea lui Axinia plus că nu îl demite dumnealui ci Consiliul de Administrație.
„Nu-l înlocuiesc eu, Consiliul de administraţie îl înlocuieşte. Eu pe domnul director şi pe domnul director general i-am evaluat după termen, punct. Nu şi-au făcut treaba cu trebuie, am luat măsuri”, a declarat Cuc.