Compania Facebook face schimbări majore. Utlizatorii rețelei vor trebui să se adapteze noilor modificări pe care gigantul le face.
Facebook face modificări în rețea. Mark Zuckerberg își propune să lanseze o funcție pe care deja cei mai mari giganți din IT îl au.
Este vorba despre asistentul vocal de care deja cele mai folosite aplicații din mediul digital îl au, respectiv Amazon-Alexa, Apple-Siri şi Google Assistant
„Compania de tehnologie a lucrat la această nouă iniţiativă de la începutul anului 2018, prin intermediul diviziei de realitate augmentată (AR) şi de realitate virtuală (VR), care realizează şi căştile Oculus. O echipă din Redmond, Washington, a coordonat activităţile de proiectare a noului asistent de inteligenţă artificială”, au declarat doi foşti angajaţi ai Facebook.
„Activităţile sunt conduse de Ira Snyder, director pentru AR/VR şi Facebook Assistant. Echipa a contactat vânzători care lucrează în lanţul de aprovizionare cu dispozitive de asistenţă vocală”, au spus două persoane apropiate situaţiei, scrie news.ro.
Asistentul vocal Facebook nu este sigur încă pe modul de funcționare. El ar putea fi folosit pe dispozitivul video Portal, pe căştile Oculus sau pe alte proiecte viitoare.