Compania cu cele mai mari vânzări rămâne Euroins România Asigurare Reasigurare, a cărei cotă de piață a crescut doar marginal, de la 35,4% pe ansamblul anului 2021, la 37,6% în luna ianuarie 2022. În același timp, cotele de piață ale altor firme de asigurare au crescut, marcând un proces de diversificare până la un nivel care nu a mai fost atins în ultimii ani, concentrarea accentuată fiind, de altfel, una dintre marile probleme ale pieței RCA.
Cotele de piață ale asiguratorilor din România
Allianz-Țiriac Asigurări S.A. a avut o cotă de piață de aproape 18,7% în ianuarie, iar Groupama Asigurări S.A. a ajuns la 14,5%, arată datele ASF. Cu o singură excepție notabilă și ceilalți jucători din piața RCA au avut, în ianuarie, cote semnificativ peste cele obișnuite din ultimii ani.
Grawe România Asigurare S.A. s-a apropiat de 11% din vânzările de RCA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A. a atins 9,7%, iar Omniasig Vienna Insurance Group S.A. 7,4%, în timp ce Generali România Asigurare Reasigurare S.A. a marcat o cotă de doar 1,27%.
Este de menționat faptul că asigurătorul francez Axeria Iard, intrat pe piața din România cu o sucursală directă, în baza sistemului Freedom of Establishment (FOE), reglementat de normele Uniunii Europene, apare cu portofolii importante, deși a debutat în ultima lună a anului 2021. Potrivit datelor raportate de intermediari, compania a avut vânzări notabile în prima parte a acestui an.
Primele brute subscrise pe piața RCA au ajuns, la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2022, la peste 810,5 milioane de lei.
Majoritatea polițelor RCA vândute în ianuarie sunt pe 12 luni
Este de remarcat și structura vânzărilor pe perioade de valabilitate. Peste 82% din polițele RCA, vândute în ianuarie, se întind pe 12 luni. În general, dominante în portofolii erau polițele pe 6 luni, care în prima lună a acestui an au avut o cotă de doar 5,6%. Polițele pe o lună au reprezentat 11,3% din totalul vânzărilor.
Anul trecut a adus un record în ceea ce privește numărul de contracte RCA. În 2021, erau în vigoare aproximativ 6,7 milioane de polițe, cifră care include și cele peste 1,44 milioane de polițe emise de City Insurance S.A., valide la finele anului precedent. Prin comparație, la finalul anului 2020 erau în vigoare 6,5 milioane de polițe RCA, în 2019 puțin peste 6 milioane, iar la sfârșitul anului 2018, doar 5,5 milioane de polițe.