Interesul faţă de maşinile electrice se situează la cotele cele mai înalte în România şi Italia, la nivel european. Astfel, 36% dintre respondenţii chestionaţi în cadrul unui studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID s-au pronunţat în favoarea autovehiculelor cu propulsie electrică, în cele două țări.
Pe de altă parte, deşi cunoscuţi ca fiind împătimiţi ai motoarelor şi ai tehnologiei de ultimă generaţie, doar 16% dintre germanii participanţi la sondaj – şi care au declarat că plănuiesc să cumpere o maşină – ar opta pentru una electrică, se arată într-un comunicat publicat marți de E.ON.
În Europa, cehii sunt şi mai sceptici decât germanii, doar 13% dintre ei fiind deschişi la ideea ca următoarea lor maşină să aibă propulsie electrică.
Motivele pentru care o maşină electrică nu constituie, în toate cazurile, prima opţiune pentru următoarea achiziţie auto sunt diverse, dar cert este că pe primele locuri se situează preţul ridicat, densitatea încă redusă a staţiilor de încărcare şi problema autonomiei.
Pentru români, principala reţinere în a cumpăra o astfel de maşină o reprezintă preţul, indicat de 44% dintre cei care au participat la studiu. În schimb, în Germania, autonomia maşinii este percepută ca un factor critic, 68% dintre respondenţi menţionând-o ca fiind motivul pentru care preferă în continuare un autovehicul cu motor convenţional.
Totuşi, argumentele împotriva maşinilor electrice sunt în scădere de la an la an, pe măsură ce avantajele e-mobilităţii sunt explicate şi promovate mai intens.
Preferința pentru diesel, în declin accentuat
Sondajul mai arată şi faptul că motoarele diesel cunosc un declin în Europa. Doar 21% dintre români mai iau în considerare maşinile cu această motorizare pentru o viitoare achiziţie.
În Germania şi Ungaria, dieselul are un coeficient de aprobare de doar 13%, cel mai mic din toate ţările în care s-a derulat sondajul. Notă discordantă face doar Turcia, unde aproape jumătate dintre cei intervievaţi se văd conducând o maşină cu motor diesel.
Rezultatele fac parte din studiul ”Trăind în Europa”, realizat în prima lună a acestui an, în cadrul căruia E.ON şi Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia şi Ungaria.
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani.